Numele Cristi Chivu a apărut chiar în titlurile unor articole publicate în presa engleză, după meciul din etapa a șaptea a grupei Ligii Campionilor, Internazionale Milano - Arsenal, încheiat cu victoria londonezilor, scor 3-1.
Publicația Metro a titrat: „Antrenorul lui Inter vorbește deschis despre prestația lui Arsenal: 'A fost o aroganță'”, făcând referire la o declarație făcută de antrenorul român, în conferința de presă organizată după meci.
În Anglia s-a scris despre Arsenal, care și-a permis să fie arogantă în fața Interului antrenat de Chivu
„Am avut ghinion la acel gol doi, pentru că mingea a sărit din bară în capul unui jucător al lui Arsenal. În a doua repriză, Arsenal și-a ridicat nivelul de concentrare, iar jucătorii săi au fost puțin mai umili, în condițiile în care am văzut o aroganță din partea lor, în prima repriză.
Au stat mai jos în teren, au arătat forță fizică și, cu siguranță, pot să aducă jucători de pe bancă pentru a ridica nivelul de joc și mai mult,” a declarat Cristian Chivu, după încheierea partidei.
„Chivu a fost impresionat, cu siguranță, simțind că oaspeții și-au permis chiar să fie aroganți în jocul lor de pe San Siro, mai ales înainte de pauză,” a comentat publicația Metro.













































