În contextul problemelor grave financiare de la CFR Cluj, Marius Șumudică a decis să îi ia locul lui Antonio Folha pe banca tehnică a ardelenilor.
Marius Șumudică, sub lupa specialiștilor după CFR Cluj - U Cluj 1-3
Rezultatele nu au întârziat să apară, tehnicianul reușind să obțină patru victorii, trei înfrângeri și un egal. Marius Șumudică își putea îmbunătăți palmaresul, însă CFR a pierdut derby-ul Clujului, 1-3 în fața lui „U”.
Așa cum v-a obișnuit, VOYO SPORT LIVE propune cele mai interesante subiecte din fotbalul românesc și nu numai. În ediția de vineri, 9 octombrie, Andrei Grecu i-a avut în platou pe Ion Alexandru și Robert Niță.
Ion Alexandru a amintit de faptul că tehnicianul de la CFR Cluj a transmis, în momentul instalării, că își va asuma rezultatele abia din luna octombrie. Cum SuperLiga s-a reluat după pauza echipelor naționale, Marius Șumudică a mai bifat o înfrângere, scor 1-3 contra rivalei „U”.
Cunoscutul comentator a expus că Șumudică a avut și ghinion, în condițiile în care Macalou a demonstrat, din nou, că este un jucător care poate face diferența.
„A început perioada în care Marius Șumudică trebuie să demonstreze la CFR Cluj. În repriza a doua l-am văzut mai mult pe dânsul, nu pe jucători. A zis că în octombrie își asumă rezultatele. Mă rog, nu mai contează, octombrie și noiembrie sunt apropiate.
Revenind la derby-ul Clujului, mi s-a părut foarte clar: atunci când Macalou are chef de joc, este unul dintre cei mai buni din campionat. Eu mă refer la acest stil al lui, face diferența”, a declarat Ion Alexandru.









