Fostul tehnician al Astrei, sub comanda căruia vârful a cunoscut una dintre cele mai bune perioade din carieră, este convins că ruptura este definitivă și că jucătorul nu mai are nicio motivație să continue în tricoul roș-albastru.
Declarațiile lui „Șumi” vin în contextul în care patronul campioanei a anunțat măsuri drastice împotriva lui Alibec, inclusiv o amendă uriașă pentru o intervenție chirurgicală neanunțată. Șumudică sare în apărarea fostului său elev, subliniind că randamentul slab din acest sezon – un singur gol în 13 meciuri – este cauzat de modul în care a fost gestionat de staff-ul tehnic, comparativ cu perioada în care lucra cu el sau cu Gică Hagi.
"(n.r. Crezi că Alibec mai rămâne din iarnă la FCSB?) Nu cred că își mai dorește nici el. Ia-l pe Denis și fă ce vrei cu el, să dea de la jumătatea terenului în poartă. Teste cum dădeam noi. O să vezi că nu există comparație. Alibec dacă este în condiții optime, este în primii 3 atacanți din țară. Îl compari pe Alibec cu Jambor sau cu Baroan, despre ce vorbim?", a spus Șumudică pentru Fanatik.
"Arta" de a lucra cu Alibec
Antrenorul a explicat că secretul formei lui Alibec stă în libertatea pe care tehnicianul i-o oferă la antrenamente, un compromis pe care actualul staff de la FCSB nu a părut dispus să îl facă.
"Alibec, cu nebunul de Șumudică, cu nebunul de Hagi de ce avea cele mai bune cifre? De ce cu Hagi, cu Șumudică juca de rupea pământul și acum nu mai joacă? Cu mine nu s-a antrenat niciodată 100%, Alibec și Budescu nu s-au antrenat niciodată 100% și am scos din ei maxim. Trebuie să știi să ai arta asta când antrenezi, să știi să te comporți cu unii jucători și să scoți de la ei maximum", a mai transmis Șumudică.
Denis Alibec se află pe lista neagră a lui Gigi Becali, alături de Chiricheș, Edjouma și Kiki, finanțatorul fiind dispus să renunțe la ei încă din această iarnă.