Marius Șumudică a comentat mutarea făcută de FCSB și a mărturisit că îl apreciază pe fundașul portughez încă de pe vremea când acesta era jucătorul celor de la FCU Craiova.

Marius Șumudică: ”Duarte se cam băga la floricele la un moment dat!”

Fostul antrenor de la Rapid i-a găsit un singur minus lui Duarte: faptul că ”se cam bagă la floricele”, lucru pe care Gigi Becali nu îl apreciază absolut deloc.

Șumudică l-a comparat pe Duarte cu Vlad Chiricheș și a transmis că cei doi au în comun eleganța din jocul lor.

Mie îmi place, l-am văzut la FCU. Este un jucător care construiește, un jucător cu calitate tehnică bună. Se cam băga la floricele la un moment dat, îmi amintesc că urmăream fotbalul din România, eram plecat, dar talie bună, câștigă dueluri aeriene. Un jucător care nu este atât de agresiv pe cât este de elegant.

El este elegant, dacă vrei să iei ceva de la Chiricheș. Se vede că știe, are cultură fotbalistică, închide. Au școală portughezii. Seamănă cu Chiricheș ca eleganță, îi place să joace. Are alonjă foarte bună, are calitate. Talie bună, longilin”, a spus Marius Șumudică la Fanatik.

VIDEO Declarațiile făcute de Andre Duarte pe aeroport