Marius Baciu a condus primul antrenament din postura de antrenor principal al FCSB, însă ședința de pregătire s-a desfășurat fără mai mulți dintre jucătorii care au evoluat în înfrângerea cu FC Hermannstadt, scor 0-2, în ultima etapă din play-out.

Tehnicianul numit de Gigi Becali a explicat la conferința de presă că fotbaliștii utilizați la Sibiu au primit o zi liberă și urmau să revină ulterior la antrenamente.

Marius Baciu a condus primul antrenament la FCSB fără 16 jucători

„Antrenorii care au fost au fost cei mai buni la momentul respectiv și trebuie respectați, sunt colegii noștri. Nu știu ce voi putea fi eu. Văd lucrurile cum le văd eu. N-am venit să trag concluzii. Am venit aici să încercăm să găsim cauzele rapid și să ajungem acolo unde ne dorim.

Totul pas cu pas, zi de zi. Astăzi trebuie să fie mai bine decât ieri. Nu am văzut toți jucătorii. Cei de la Sibiu au primit o zi de odihnă. Astăzi o să îi văd”, a declarat Marius Baciu.

La partida de la Sibiu au evoluat Ștefan Târnovanu, Alexandru Pantea, Siyabonga Ngezana, Duarte Rodrigues, David Kiki, Ionuț Cercel, Ofri Arad, Mihai Lixandru, Panait, Colibășanu, Octavian Popescu, Baba Alhassan, David Popa, Mamadou Thiam și David Avram.

Marius Baciu a semnat un contract valabil pe un an și va debuta oficial pe banca roș-albaștrilor în meciul de baraj pentru Conference League împotriva celor de la FC Botoșani.

Fost fundaș central al Stelei la finalul anilor ’90, Baciu revine astfel în prim-planul fotbalului românesc. Ca jucător, acesta a câștigat trei titluri de campion, două Cupe ale României și două Supercupe în tricoul roș-albaștrilor.

Ca antrenor, CV-ul său include experiențe la echipe precum Concordia Chiajna, Academica Clinceni, Juventus București sau Voința Sibiu, dar și mandate în Arabia Saudită și Oman. VEZI TOATE DETALIILE AICI