Ioan Andone, despre cea mai mare surpriză a sezonului 2024/2025.
Conducătorul Corvinului Hunedoara a scos în evidență marea surpriză din campionatul României, din stagiunea recent încheiată.
Andone e de părere că al doilea titlu consecutiv al FCSB-ului nu a fost o performanță surprinzătoare, în schimb retrogradarea lui Sepsi nu era ceva la care să se aștepte „Fălcosul”.
„CFR a luat Cupa, a avut un traseu bun şi, după părerea mea, ar fi putut ajunge în grupe. Să ne uităm şi la Craiova.
Dar surpriza anul ăsta nu a fost că FCSB a câştigat campionatul, ci retrogradarea lui Sepsi.
Pentru mine, Voluntari era un exemplu. Ştiau ce fac, oameni serioşi. De la an la an tot mai bine îi vedeam: organizare, tot ce vrei. Buget foarte mare şi, totuşi, au retrogradat.
(n.r. La Sepsi) Cred că s-a greşit de la început cu alegerea antrenorilor, pentru că nu poţi spune că lotul era slab. Din contră, era un lot foarte bun, cu dubluri pe posturi, condiţii excelente, teren impecabil.
În primul rând, Dorinel nu avea ce căuta acolo. Trebuiau să îl lase să plece din vară. După aia au apărut şi conflictele şi zvonurile. Jucătorii schimbă antrenorul? Aşa ceva nu ar trebui să existe.
E adevărat că nu poţi schimba 22 de jucători, dar măcar doi puteai schimba. Indiferent ce se întâmplă, antrenorul e cheia. Şi chiar dacă retrogradau cu Dorinel, era bine să îl lase. Promova fără probleme. A demonstrat că e un antrenor mare, chiar şi internaţional. A demonstrat şi cu Oţelul din Liga 3”, a declarat Ioan Andone.
Tricolorul care l-a dat pe spate pe Ioan Andone: ”Foarte bun! Sper să ne ducem în America”
Ioan Andone, fost internațional român, a fost prezent la meciul de pe Arena Națională și a susținut că Horațiu Moldovan e un portar foarte bun și că a avut multe parade.
„Mă așteptam. A fost un meci chiar bun. Spectaculos, mai ales repriza a doua. A fost puțin dificil, mai ales dacă reușeau ei să înscrie. Deci totul s-a jucat în 3 minute.
Mi-au plăcut toți jucătorii de atac. Mi-au plăcut cum au jucat. E un portar foarte bun (n.r. Horațiu Moldovan), a apărat non-stop, un an de zile. E un lucru pozitiv. Transferul la Atletico Madrid nu a fost în regulă. Sunt frumoase victoriile.
Eu sper să ne ducem în America. Sper să nu ajung la 70 de ani, să nu mai pot merge la cu avionul. Eu zic că nea Mircea va rămâne până la finalul campaniei de calificare”, a spus Ioan Andone.