UTA Arad a anunțat transferul experimentatului mijlocaș cu poftă de gol Alin Roman.
Roman evoluase în ultimele sezoane la Poli Iași, echipă care însă a retrogradat în Liga 2 în urma barajului.
”Alin Roman devine utist! Mijlocașul ofensiv a semnat cu echipa noastră un contract valabil pentru următorii doi ani.
În stagiunea recent încheiată, Roman a bifat 39 de meciuri în tricoul celor de la Poli Iași, reușind 4 goluri și 8 pase decisive. A şi fost cel mai bun marcator din afara careului în sezonul recent încheiat de Superligă: 2 reușite din lovitură liberă, alte 2 șuturi din acțiune și un pericol constant pentru porțile adverse.
Bun venit la Arad, Alin!”, a postat UTA pe rețelele de socializare.
Adrian Mihalcea s-a făcut de râs! A remizat cu o formație de Liga 4 la noua echipă
UTA Arad a debutat cu stângul în seria meciurilor amicale din această vară.
Echipa lui Adrian Mihalcea a remizat rușinos, 0-0, cu CSM Lugoj, formație din Liga 4 Timiș, într-un joc desfășurat la Sânnicolau Mic.
Deși Mihalcea a început cu o echipă formată din jucători cu experiență în Superligă, arădenii n-au reușit să marcheze în fața unui adversar amator.
În partea a doua, tehnicianul a schimbat complet garnitura, mizând pe juniori din academie și jucători aflați în probe.
Antrenorul de 49 de ani a evitat să critice prestația titularilor și a explicat că scopul meciului a fost evaluarea tinerilor.
A recunoscut, însă, că diferența dintre nivelul Superligii și cel al unor jucători aflați în probe este evidentă.
„Toată săptămâna am alocat-o acestor copii. Ideea clară este să avem cât mai mulți juniori în lotul echipei mari și să-i formăm.
O parte dintre ei vor merge cu noi în cantonamentul din Slovenia. În ceea ce privește jucătorii aflați în probe, ei ar trebui să ne ajute acum, dar diferența de valoare e clară”, a transmis Mihalcea, potrivit sportarad.ro.