Laszlo Dioszegi i-a răspuns lui Dan Șucu! Controversă în privința finanțării lui Sepsi de către Guvernul Ungariei

dan sucu Dioszegi Laszlo Rapid Sepsi OSK Superliga Dioszegi
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 25 Mai 2022, 17:26
Data actualizarii: Miercuri 25 Mai 2022, 20:29

Laszlo Dioszegi i-a dat replica lui Dan Șucu, noul acționar al Rapidului, după ce acesta a adus în discuție modul în care este finanțat clubul Sepsi OSK.

Șucu s-a întrebat retoric cum este posibil ca Sepsi OSK să fie finanțat de Guvernul Ungariei, iar Dioszegi s-a apărat susținând că e perfect norma ca echipele din Liga 1 să aibă sponsori, indiferent de unde ar veni aceia.

„Nu știu de unde a scos Șutu acest lucru și de ce consideră că nu poate fi sponsorizată o echipă sau nu se pot face contracte de sponsorizare. El a spus că Rapidul va avea buget de 7 milioane și anul următor 14 milioane, păi de unde vin banii dacă nu din sponsorizări? Sunt niște aiureli.

A vorbit în necunoștință de cauză, nu cred că a vorbit cu răutate. El a intrat acum în fotbal, știu că e patron la o firmă de mobilă. Eu știu că și Rapid, dacă vrea să aibă un buget, trebuie să aibă contract de sponsorizare.

La noi, banii au venit pentru infrastructură. Dacă ne uităm în România, toate stadioanele sunt făcute din bani publici. Dacă e statul român, maghiar sau turc, nu cred că e vreo problemă dacă sunt plătite taxe. Noi plătim două milioane taxe, 16% impozit pentru orice ban care intră.

Noi am primit bani pentru construirea stadionului, primim și pentru Academie, nu vine o sumă așa mare anual, de 3 milioane și ceva. Am primit 700.000 de euro anul trecut pentru Academie”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Digisport.

Declarația care a stârnit revolta lui Dioszegi

„Nu e o lovitură pentru alte echipe că un Guvern al unei țări străine investește anual 3,5 milioane de euro în bugetul unei echipe care concurează aici? Aia nu e tot o lovitură? E normal?

Unde e normalitatea? Despre ce vorbim aici? Reclamele de la OTP Bank și MOL sunt reclame pe baze comerciale? Care beneficiul lor? Mi se pare fără sens și nimeni nu întreabă. Ăsta nu e un mod de a intra în competiție.

Competiția sportivă e reglementată în mod corect și coerent. Dar în competiția organizatorică e haiducie. Sunt haiduci, nu sunt competitori adevărați. Asta nu e competiție, e haiducie. Asta e părerea mea. O Primărie poate spune 'am dorința de a promova echipa'.

Dar eu vin cu banii contribuabililor dintr-o țară ca să bag bani într-o echipă din țara vecină? Eu sunt convins că motivarea care a fost dată de cei care subvenționează a fost că subvenționează sportul de masă. Dacă vezi că de fapt se subvenționează sportul de elită e deturnare de fonduri. E pedepsită penal!

Sunt tare curios dacă vreodată echivalentul din Ungaria al Curții de Conturi va veni să verifice ce se întâmplă cu banii contribuabililor”, a declarat miercuri Dan Șucu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!