Laszlo Balint și-a anunțat decizia la conferință, după ce suporterii i-au cerut demisia de la UTA Arad

Laszlo Balint FC Botosani UTA Arad Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 15 Aprilie 2023, 08:14
Data actualizarii: Sambata 15 Aprilie 2023, 08:13

UTA a pierdut meciul de pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 0-2, iar fanii arădeni i-au cerut demisia antrenorului Laszlo Balint.

În urma rezultatului de aseară, UTA a rămas pe locul 14, care duce la baraj, cu 18 puncte, la două lungimi în spatele ultimei poziții care asigură salvarea directă, ocupată acum de U Cluj, care are și un meci mai puțin.

Laszlo Balint: "Sunt convins că UTA nu retrogradează!"

Întrebat despre scandările fanilor, Laszlo Balint a anunțat că exclude să demisioneze. Antrenorul de la UTA este convins că va reuși să salveze echipa de la retrogradare, dar și să facă o figură frumoasă în Cupa României.

"Nemulțumirea publicului a fost evidentă și, pe undeva, normală. Toată lumea își dorea să fie altă evoluție și alt rezultat, dar asta este situația, nu avem ce face. Înțeleg frustrarea spectatorilor, le respect opinia, dar le transmit că avem mare încredere că putem termina acest sezon cu fruntea sus.

Nu a fost nici prima dată și probabil că nu va fi nici ultima oară. Este contestat și Simone Inzaghi la Inter, în condițiile în care este calificat aproape în semifinalele Champions League. Asta este viața noastră a antrenorilor. Eu înțeleg că la Arad există o doză de răbdare mică.

Până la urmă, când am venit eu aici, eram pe loc de retrogradare. Acum suntem pe loc de baraj cu șanse teoretice de evitare inclusiv a acestor locuri de baraj. Eu sunt convins că echipa aceasta va fi în Liga 1 în sezonul următor și că vom face o figură frumoasă în Cupa României", a spus Laszlo Balint.

Pentru UTA Arad urmează o deplasare la Ploiești pentru meciul cu Chindia Târgoviște (duminică, 23 aprilie, ora 14:00).

Patru zile mai târziu, UTA Arad va disputa semifinala de Cupa României contra celor de la U Cluj, în deplasare.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!