Condusă încă din minutul 3, după golul lui Alexandru Păun, Oțelul a mai încasat o lovitură în prima repriză după ce fundașul brazilian Conrado a văzut direct cartonașul roșu.
Laszlo Balint, după CFR Cluj - Oțelul 1-0: "Poate specialiștii sau cineva abilitat de la CCA ne poate lămuri"
În minutul 24, Conrado a greșit o pasă către propriul portar, iar ulterior a comis un fault din postura de ultim apărător asupra lui Andrei Cordea. Centralul George Găman i-a arătat inițial doar cartonașul galben jucătorului de la Oțelul, însă ulterior a fost chemat la monitorul VAR și a dictat eliminare.
După meci, Laszlo Balint a cerut lămuriri din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor. Antrenorul de la Oțelul nu este sigur că se impunea cartonașul roșu, având în vedere că portarul Dur-Bozoancă ar fi putut ajunge la mingea înaintea lui Cordea.
"Eu asta le-am spus băieților, că indiferent de rezultat la final trebuie să ieșim cu capul sus și să fim mulțumiți de ceea ce facem. Cred că a văzut toată lumea că n-am renunțat la principiile noastre chiar dacă am jucat în inferioritate numerică pe un teren greu. Îmi felicit băieții, au avut realizări în ciuda acestor condiții.
Am această nelămurire. Nu mă pricep, dar din cunoștințele mele, în momentul în care atacantul nu are mingea sub control, nu se consideră că e situație iminentă de gol. Mi s-a transmis ceva legat de distanța dintre minge. Mie mi se pare cel puțin interpretabil. Ridic această problemă. Poate specialiștii sau cineva abilitat de la CCA ne poate lămuri.
Într-adevăr, au fost două greșeli mari - una la golul primit, apoi acea eroare individuală la eliminare, dar eu cred că eliminarea e interpretabilă - dacă are mingea sub control Cordea sau nu.
Este o situație interpretabilă. Poate sunt subiectiv, poate nu. N-aș vrea să mă refer la maniera per ansamblu. Acum, în vestiar, jucătorii erau foarte frustrați în primul rând de eliminare. Am încercat să-i calmăm. Important e să rămânem consecvenți pe principiile noastre. Jocul ne dă speranțe, chiar dacă sunt 3 puncte importante pierdute.
Am sentimentul că dacă am fi rămas 11 contra 11 am fi avut altă forță în ofensivă", a spus Laszlo Balint.