Internaționalul român își dorește să schimbe echipa în această iarnă, conștient de faptul că la Tottenham nu va juca prea mult și are nevoie de minute în vederea barajului din luna martie pe care echipa națională îl va disputa pentru calificarea la Cupa Mondială.
AS Roma reintră în cursa pentru Radu Drăgușin
Mai multe cluburi s-au arătat interesate de fundașul român. Cel mai mult s-a discutat despre AS Roma, echipă care l-ar fi dorit pe Radu Drăgușin sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare.
Tottenham a refuzat însă oferta, asta pentru că londonezii și-ar fi dorit să încaseze o sumă de transfer pe care să o reinvestească în aducerea altui fundaș central. În cele din urmă, presa britanică a scris că Tottenham a hotărât să îl păstreze în lot pe Drăgușin.
Cu toate acestea, Gianluca Dimarzio scrie că AS Roma ar vrea să insiste pentru transferul fotbalistului român, mai ales că Mario Hermoso a suferit o accidentare serioasă și va lipsi în următoarea perioadă.
Informația este confirmată de Inside Futbol, care scrie că Frederic Massara, directorul sportiv al clubului din Serie A, este cel care își dorește cu ardoare să obțină transferul lui Drăgușin. De altfel, sursa citată scrie că cei de la AS Roma se gândesc acum dacă să îl transfere definitiv pe fotbalistul român.
În cursa pentru semnătura lui Radu Drăgușin se află și RB Leipzig, care le-a făcut deja o primă ofertă concretă celor de la Tottenham pentru transferul definitiv al fotbalistului român.