Daniel Graovac (32 de ani), fundașul central care a jucat în ultimul sezon la FCSB, ar urma să fie prezentat în scurt timp la Rapid, anunță GSP.
Daniel Graovac, așteptat să semneze cu Rapid
Vestea vine la câteva zile după ce FCSB a anunțat oficial despărțirea de Graovac. Formația roș-albastră avea opțiunea de a-i prelungi înțelegerea fundașului bosniac, însă Gigi Becali s-a opus.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a avut o părere diferită față de a lui Gigi Becali, spunând că îi pare rău că Graovac nu a continuat, mai ales că jucătorul putea ocupa și poziția de fundaș dreapta.
"Îmi pare rău că n-am prelungit contractul cu Daniel Graovac, deși aveam opțiune la el. Este un fotbalist bun, acoperă două posturi", a spus recent Mihai Stoica, la Prima Sport.
- Nu ar fi pentru prima dată când Rapid ia un jucător la care FCSB tocmai renunță. La fel s-a întâmplat și cu Răzvan Oaidă și Damjan Djokovic, în sezonul 2023/2024, însă niciunul nu a putut confirma în Giulești.
Graovac are o experiență importantă în fotbalul românesc. A jucat prima dată la Astra Giurgiu, în perioada 2019-2021, apoi în două perioade diferite la CFR Cluj, 2021-2022 și 2024-2025.
Vara trecută, FCSB l-a adus pe Graovac din postura de jucător liber de contract. Fundașul central a evoluat în 30 de partide și a înscris un gol.
Becali l-a preferat pe "nemuritorul" Crețu
Adus liber de contract după despărțirea de CFR, Graovac nu a reprezentat o investiție importantă pentru latifundiarul din Pipera și a lăsat impresia unui fotbalist "corect", muncitor, care și-a ajutat echipa de fiecare dată când s-a apelat la el. Capabil să joace în centru sau în banda dreaptă, Graovac a marcat un gol important în succesul cu Drita (3-2) și a avut, în general, evoluții solide.
Cu un contract întins pe doar un an, bosniacul a concurat, în această vară, cu Vali Crețu, Becali fiind nevoit să decidă cărui apărător trecut de 30 de ani îi propune prelungirea. Omul de afaceri l-a preferat și de această dată pe Crețu, cel care, la 37 de ani, se pregătește de un ultim sezon în roșu și albastru.
Logica din spatele alegerii? Ușile sunt închise pentru Graovac în centrul apărării, unde Dawa e sigur de postul de titular, iar Duarte, Mihai Popescu și Ngezana vor lupta pentru al doilea. În plus, puștiul Dăncuș vine tare pe turnantă, iar Becali a considerat că Graovac nu poate prinde prea multe minute în centru.
Pentru postul de fundaș dreapta, cealaltă poziție pe care a mai jucat Graovac, FCSB l-a transferat pe Labonne, care îl va dubla peCrețu. Cum Pădurariu, noul under preferat al conducerii, poate juca și el în acea zonă a terenului, Graovac a rămas din nou în afara listei de preferați a patronului