Naționala Iranului a părăsit CM 2026 după trei remize în grupa G: 2-2 cu Noua Zeelanda, 0-0 cu Belgia și 1-1 cu Egipt.
Chiar dacă iranienii au fost eliminați, modul în care ei s-au luptat pe teren le-a câștigat respectul și admirația microbiștilor din jurul lumii. Inclusiv în România, perșii au avut mulți suporteri, mai ales după prestația lor eroică din meciul cu Belgia. Iar legătura cu România a fost întărită prin intermediul lui Alin Dincă, antrenor cu portarii în reprezentativa iraniană.
La o zi după eliminarea de la Mondiale, Alireza Beiranvand, omul numărul 1 dintre buturile iraniene, a acordat un interviu pentru Sport.ro de la Tijuana (Mexic). Aici și-au stabilit perșii cartierul general pentru acest turneu final.
Sport.ro: Alireza, colegii tăi au vorbit foarte mult despre obstacolele puse în calea Iranului la acest Mondial. Tu cum te-ai lovit de ele?
Alireza Beiranvand: Sincer, când mă gândesc că Iranul a devenit o națională admirată de mulți oameni din jurul lumii, de suporterii altor echipe, cred că lucrul acesta s-a datorat felului în care ne-am luptat în niște condiții grele. La acest Mondial, în cazul unor echipe care n-au obținut rezultatele așteptate, care au dezamăgit, Iranul a fost dat ca exemplu pozitiv, ca o echipă care a depășit toate obstacolele. Noi am ajuns la acest Mondial, după tot ce s-a întâmplat în țara noastră, fără să avem niște amicale adecvate. Înainte de turneul final, au fost niște cantonamente la care doar noi știm cum am ajuns. În Turcia, de exemplu, am ajuns cu autocarul, fiindcă spațiul aerian din Iran era închis din cauza bombardamentelor. Țin minte că au fost cazuri în care am stat și 24 de ore în autocar, ca să ajungem la cantonamentul naționalei din Turcia. Prin tot ce am îndurat, am ajuns un exemplu pentru alte țări. „Vedeți cum iranienii se luptă pentru a-și apăra țara, steagul? Așa trebuie să fiți și voi!“. Asta au transmis mulți suporteri ai altor echipe jucătorilor lor după acest Mondial. Și ne mândrim cu asta!
Au ajuns și la voi mesajele de încurajare din jurul lumii?
Cu siguranță! Ne-am dat seama și noi că prin determinarea noastră, prin puterea noastră de luptă, am câștigat simpatia oamenilor, susținerea lor. Dacă ne uităm la reacțiile fanilor din jurul lumii, mulți au fost dezamăgiți că naționala Iranului a ratat calificarea din grupe. Mulți și-ar fi dorit ca noi să rămânem în competiție.
Cu ce sentimente rămâi după acest turneu final?
În primul rând, cu satisfacția că, pentru prima dată în istoria naționalei, am încheiat un Mondial fără înfrângere. Și evoluțiile noastre au fost bune. Din păcate însă, n-am obținut ceea ce ne doream foarte mult, și anume, calificarea în fazele eliminatorii. La fel ca în ultimele turnee finale, am ratat trecerea de faza grupelor după ultimul meci. Și regretul e că, nu o dată, am depins numai de noi. În 2018, contra Portugaliei, trebuia să batem, dar am remizat (n.r. – 1-1). Acum patru ani, în Qatar, ne trebuia un punct în meciul cu Statele Unite, dar am pierdut la limită (n.r. – 0-1). Acum, contra Egiptului, ne-am propus să nu pierdem, în primul rând. Dar, după ce am făcut egal, situația a fost de așa natură, încât nu am mai depins de noi, ci de jocul rezultatelor. Practic, din trei scenarii posibile, nouă ne trebuia unul singur în ultimele meciuri din faza grupelor. Din păcate, toate meciurile de duminică s-au derulat în defavoarea noastră.
Cât de mare e dezamăgirea acum?
Ne consolăm cu faptul că am dat tot ce aveam mai bun, că am luptat până la ultima picătură de energie. Iar asta în ciuda tuturor obstacolelor. În primul rând, n-am avut o pregătire adecvată. N-am avut amicale bune. Înainte de acest Mondial, timp de vreo 5-6 luni, țara noastră a fost în război sau sub amenințarea războiului. Din cauza acestei situații, pentru că n-am găsit adversare pentru amicale, am ajuns să jucăm între noi în cantonament. În loc de amicale interțări, am avut meciuri-școală. Toate astea îngreunează mult situația pentru o echipă care vrea să joace la un Mondial. Chiar și așa însă, cu toate aceste neajunsuri, am reușit o mare performanță prin parcursul nostru fără înfrângere.
După începerea războiului, în februarie, singurul străin din stafful tehnic al naționalei a rămas românul Alin Dincă (foto, sus). Cum ai văzut decizia lui de a continua alături de echipa Iranului? Și, ca om, ce impresie ți-a lăsat în afara terenului?
Alin e iranian de acum! Când tu nu ne abandonezi într-o situație dificilă, înseamnă că ești unul dintre noi. În toate ședințele pe care le-am avut, selecționerul Amir Ghalenoei i-a mulțumit lui Alin în fața echipei. Mai ales că, înainte de începerea războiului, noi am avut și alți străini în stafful naționalei. Din păcate, ei ne-au lăsat singuri, au plecat. De când s-a alăturat echipei, în 2022, Alin a fost ca un tată pentru noi! Știi prin ce m-a impresionat cel mai mult? Prin corectitudinea lui! Are același comportament cu mine, care sunt de 12 ani titularul naționalei, dar și cu al 4-lea portar din lot. De fapt, uneori, e mai „zgârcit“ cu aplauzele și cu încurajările în cazul meu, dar se bucură de două ori mai mult pentru paradele reușite de colegii mei mai tineri.
Cât de mult au contat antrenamentele cu Alin în prestațiile tale de la acest Mondial?
Enorm! A muncit foarte mult, a avut multe nopți nedormite în cantonamente. Înainte să începem cantonamentul din Turcia, am avut un stagiu de pregătire la Teheran. Aici, Alin n-a putut fi alături de noi. Deja începuse războiul și spațiul aerian era închis. Chiar și așa însă, monitoriza toate antrenamentele noastre online, analiza parametrii obținuți prin GPS, era în contact permanent cu oamenii săi din cadrul lotului. Ziceai că e acolo cu noi! Era implicat, zi de zi, în procesul de pregătire. A ținut o grămadă de ședințe cu noi online. A vorbit cu fiecare portar separat. Ne făcea observații, ne dădea sfaturi.
E dur ca antrenor?
Nu neapărat dur, dar foarte exigent. Turbează când greșește un portar! Suferă mult. Sincer, când mai greșim noi, în primele secunde, ne gândim la reacția lui Alin! Pentru că e sufletist, sensibil. Când vede că un portar greșește, se gândește că poate el nu și-a făcut bine treaba. Asta deși, uneori, greșelile sunt inerente, n-au treabă cu antrenamentul. În orice caz, vreau să-i mulțumesc lui Alin. Îmi doresc foarte mult ca el să stea, în continuare, alături de noi, ca să obținem rezultate și mai bune cu ajutorul lui.
În încheiere, aș vrea să le transmiți românilor un mesaj. Pentru că, prin prestațiile tale de la acest Mondial, ai câștigat foarte mulți susținători în România, la fel ca toată naționala Iranului.
Vreau să le mulțumesc românilor. Apreciez enorm susținerea voastră. Aveți aici, lângă noi, un reprezentant care vă face cinste (n.r. – Alin Dincă). Un tip cu o inimă bună, foarte muncitor. Și un bărbat bine (n.r. – râde). Zic asta, ca să-l încurc puțin. Știu că e însurat, dar vreau să fie asaltat de admiratoare (n.r. – râde). Dar, dincolo de glume, când văd ce inimă bună are Alin, îmi dau seama că provine dintr-o țară în care cei mai mulți oameni sunt la fel ca el. Iar dacă Alin ne va invita în România, atunci vom veni cu mare plăcere. Ca să-i cunoaștem pe conaționalii lui, care sunt sigur că sunt oameni sufletiști, primitori.
