Ofri Arad nu a fost încă prezentat oficial, dar a ajuns deja la București și urmează să semneze contractul după ce va efectua vizita medicală.

Ofri Arad, monitorizat de selecționerul Israelului

Arad ajunge la FCSB liber de contract după ce s-a despărțit de Kairat Almaty, echipă alături de care a jucat în Champions League, și va încasa 20.000 de euro lunar, conform celor spuse de Gigi Becali.

Între timp, presa din Israel a făcut un anunț important despre noul jucător al roș-albaștrilor. Conform Walla, Ofri Arad este atent monitorizat de selecționerul Israelului, Ran Ben Shimon, care îl vede pe Arad drept un jucător care poate face diferența la prima reprezentativă.

Până acum, mijlocașul defensiv are zece prezențe la naționala Israelului, dar nu a reușit să marcheze niciun gol.

  • 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Ofri Arad, conform Transfermarkt.

Pe lângă Ofri Arad, pe lista israelienilor se află și Nikita Stoinov, fundașul lui Dinamo, care a impresionat în tricoul ”Câinilor Roșii”

Ofri Arad a aterizat la București! Primele declarații 

Jucătorul care urmează să semneze cu FCSB a aterizat în „Aeroportul Otopeni” luni, în jurul orei 1:00 și a oferit primele declarații.

Ofri Arad era însoțit cel mai probabil de familia sa și nu a vrut să vorbească foarte mult înaintea oficializării mutării.

(n.r. Cum te simți?) Foarte bine! Nu știu foarte multe despre România, dar FCSB este un club foarte mare, dar voi vorbi mai multe în curând.”, a fost prima declarație oferită de noul jucător de la FCSB.