”Câinii” au dominat partida și au deschis scorul abia în finalul primei reprize. Golgheterul Danny Armstrong a punctat cu un șut superb de la distanță și a marcat golul cu numărul șase în acest sezon de Superliga.
Dinamo nu s-a lăsat nici în repriza secundă. Diogo Pinto a înscris din nou pentru echipa lui Nuno Campos, după ce a reușit să înscrie un ”hat-trick” în urmă cu doar câteva zile în Cupa României, astfel că partida de pe Arena Națională s-a încheiat cu scorul de 2-0.
Ilie Dumitrescu pariază pe Ianis Tarbă: ”Mie îmi place foarte mult”
Armstrong nu a încheiat meciul pe teren și a fost înlocuit în minutul 84 de Ianis Tarbă, unul dintre jucătorii de bază ai lui Dinamo pentru regula U21. Puștiul ”câinilor” l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu, fostul mare internațional, care prevede o ascensiune în cel mai scurt timp pentru fotbalistul crescut de Barcelona și Celta Vigo.
”Extremă... Este cu mult peste Armstrong. Când va ajunge la maturitate... Eu vorbesc de peste câteva luni. Va fi prima soluție la Dinamo.
Este extraordinar, mie îmi place foarte mult. Are și forță, și explozie. Notează! Știu care e pariul și știi că onorez. Notează-l pe Tarbă. În câteva luni”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Ianis Tarbă nu a reușit, momentan, să înscrie pentru Dinamo, chiar dacă reușește să fie periculos în fața porții de fiecare dată când este aruncat în joc. Până acum, în 13 partide, extrema dreaptă a ”roș-albilor” a bifat trei assist-uri.
Dinamo își păstrează primul loc
”Roș-albii” sunt din nou pe primul loc după victoria cu UTA Arad, scor 2-0. Dinamo are acum 33 de puncte și este la doar un punct distanță de Universitatea Craiova. Rapid completează podiumul, cu 30 de puncte.
În următoarea etapă, Dinamo se va deplasa la Mioveni pentru duelul cu FC Argeș, în timp ce UTA Arad, care rămâne pe locul zece, va primi vizita Petrolului.