Hermannstadt se desparte de doi jucători! Fotbaliștii au ajutat clubul să promoveze, dar nu vor evolua în SuperLiga

Hermannstadt Alex Pantea Dodo Tomsa Liga 1 Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 06 Iulie 2022, 13:10
Data actualizarii: Miercuri 06 Iulie 2022, 13:19

FC Hermannstadt a anunțat despărțirea de doi jucători care s-au aflat sub formă de împrumut la echipa din Sibiu.

Alexandru Pantea și Gheorghe Tomșa au colaborat împreună în ediția trecută a eșalonului secund, pentru a ajuta clubul sibian să promoveze în SuperLigă (Liga 1), iar acum fiecare își va croi un drum diferit în cariera fotbalistică.

Pantea și Tomșa, împrumutați la Sibiu

FCSB l-a împrumutat pe Pantea la Hermannstadt în sezonul trecut. Fundașul stânga a bifat 28 de apariții în tricoul sibienilor, pentru care a pasat decisiv în patru situații. Cotat la 350.000 euro, conform site-urilor de specialitate, Alexandru Pantea a fost convocat la naționala under 19 a României în timpul perioadei petrecute la clubul la care a fost împrumutat.

Gheorghe "Dodo" Tomșa, legitimat la CFR Cluj U19, a evoluat în opt partide din eșalonul secund, dar, cu toate acestea, și-a ridicat cu mult cota pe piață. 10.000 valora fundașul dreapta, potrivit Transfermarkt, în clipa în care CFR l-a împrumutat la Hermannstadt, iar acum, în urma sezonului petrecut la Sibiu, Tomșa este cotat la 125.000 euro.

„Mulțumim, Alex Pantea! Mulțumim, Gheorghe Tomșa! 

Cei doi tineri fundași laterali au terminat perioada în care au făcut parte din lotul FCH sub formă de împrumut și s-au alăturat astfel echipelor de care aparțin (F.C.S.B, respectiv C.F.R.Cluj-Napoca)

Alexandru Pantea a evoluat în 28 de meciuri și a oferit 4 assisturi ptr FCH, fiind o piesă de bază în angrenajul echipei care a reușit promovarea directă din Liga 2 în Liga 1. De asemenea, evoluțiile sale constante l-au propulsat în Echipa Națională a României U19, alături de care a evoluat la turneul final - Campionatul European U19 - organizat în această vară

,,Dodo” Tomșa a bifat 8 prezențe în tricoul #FCH în sezonul precedent de Liga 2. 

Le mulțumim celor doi tineri pentru tot și suntem siguri că vor realiza multe fapte frumoase în fotbalul românesc! Mult succes!”, se arată în comunicatul emis de FC Hermannstadt, pe pagina oficială de Facebook.

FC Hermannstadt transferă după promovare

Mihai Butean a semnat cu FC Hermannstadt. Fundaşul dreapta în vârstă de 25 de ani vine la Hermannstadt din postura de jucător liber de contract. Acesta mai poate evolua ca mijocaş dreapta şi chiar fundaş stânga, fiind cotat la suma de 400.000 euro pe site-urile de specialitate.

Fost internaţional U21 (3 selecţii), pe C.V-ul lui Mihai Butean se regăsesc echipe ca U Cluj-Napoca, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, C.F.R.Cluj-Napoca, Gaz Metan Mediaş, şi Chindia Târgovişte, echipă pentru care a evoluat în acest an (retur sezon regular + play-out) în 9 partide, înscriind un gol, transmite news.ro.

Mihai Butean va purta pe tricou numărul 17.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!