Gigi Becali (67 de ani) a anunțat că va face schimbări majore în lotul campioanei, cu cel puțin cinci transferuri și tot atâtea despărțiri.
Latifundiarul din Pipera vrea să întărească axul central al echipei și să aducă un plus de valoare pe flancul stâng. Potrivit Spotmedia, Andre Duarte (Ujpest, fost FCU Craiova) și Mario Tudose (FC Argeș) sunt variantele pentru postul de fundaș central, în timp ce Kevin Ciubotaru (Hermannstadt) este ținta principală pentru fundaș stânga.
Cinci transferuri și trei plecări sigure
În zona de mijloc, Becali caută un jucător cu profil defensiv, dar încă nu a stabilit un nume concret. În schimb, pentru atac, visul patronului rămâne Louis Munteanu. FCSB ar fi dispusă să plătească până la 5 milioane de euro pentru transferul golgheterului de la CFR Cluj.
Pe lista plecărilor se află deja Malcom Edjouma, al cărui contract expiră la finalul lui 2025, dar nu va fi prelungit. De asemenea, Vlad Chiricheș și David Kiki nu mai intră în planurile echipei și ar putea pleca în iarnă, fie prin reziliere, fie prin excludere de pe lista de joc.