Gigi Becali confirmă SPORT.RO! Cum va arăta atacul FCSB-ului în derbiul cu CFR Cluj

Gigi Becali FCSB Liga 1 Superliga Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 20 Ianuarie 2022, 16:01
Data actualizarii: Joi 20 Ianuarie 2022, 16:04

FCSB și CFR Cluj se întâlnesc, duminică, de la ora 20:00, în derbiul campionatului. Cele mai tari faze vor fi LIVE TEXT pe sport.ro.

FCSB s-a pregătit în această iarnă în propria bază din Berceni, iar fotbaliștii lui Toni Petrea speră să obțină victoria duminică, pentru a se apropia în clasament de rivala din Ardeal.

În momentul de față, FCSB se află la 10 puncte în spatele rivalei sale, cu 47 de puncte acumulate cele 21 de etape scurse până acum.

Înainte de marele meci de duminică, Gigi Becali a dezvăluit că în ciuda faptului că l-a păstrat pe Claudiu Keseru în lotul vicecampioanei, experimentatul atacant nu va fi trimis pe teren din primul minut al partidei.

Potrivit patronului FCSB, atacul FCSB-ului va arăta așa cum sport.ro vi-l prezenta în urmă cu o zi.

„Keșeru este un jucător care ne poate ajuta. Este un atacant care marchează. El mai are contract până la vară. În atac vor juca Florinel Coman, Ianis Stoica și Octavian Popescu”, a anunțat Gigi Becali la as.ro.

Echipa probabilă a FCSB-ului în derbiul cu CFR

FCSB: Andrei Vlad - Ovidiu Popescu, Iulian Cristea, Andrei Miron, Denis Haruț - Adrian Șut - Darius Olaru, Florin Tănase (cpt) - Octavian Popescu, Ianis Stoica, Florinel Coman.

Florin Tănase s-a recuperat și el după contuzia suferită la antrenamente și va fi trimis pe teren de Toni Petrea încă din primele minute al partidei. Acesta va purta banderola de căpitan.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!