Gică Popescu a văzut faultul lui Onea asupra lui Florinel Coman și a tras o concluzie: ”Aș vrea să spun un lucru”

Gica Popescu Florinel Coman Rapid - FCSB Răzvan Onea Superliga Gică Popescu
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 24 Aprilie 2023, 11:07
Data actualizarii: Luni 24 Aprilie 2023, 11:07

Rapid a câștigat derby-ul cu FCSB, scor 1-0, iar după meci vicecampionii au contestat arbitrajul.

Printre fazele aduse contestate de Gigi Becali și MM Stoica s-a numărat și intrarea lui Răzvan Onea asupra lui Florinel Coman, din minutul trei, în urma căreia fundașul rapidist s-a ales doar cu un cartonaș galben.

Gică Popescu a văzut faza și a transmis un mesaj către tinerii fotbaliști, deranjat fiind de intensitatea anumitor faulturi.

Gică Popescu: ”Asta nu înseamnă să ai spirit”

„Nu știu de ce s-a dus Onea așa, putea să-i rupă piciorul. Șansa lui Coman e că a apucat să sară, altfel putea să-i rupă piciorul.

Eu aș vrea să spun un lucru. Aș vrea să le spun jucătorilor aceștia mai tineri că a fi profesionist înseamnă să-ți faci meseria, să te respecți pe tine, dar în același timp să-ți respecți și adversarul. 

Ei trebuie să înțeleagă că și adversarul are aceeași posibilitate ca și ei, să joace fotbal. În momentul în care ai astfel de atacuri atât de dure, care pun în pericol integritatea corporală, asta nu înseamnă să ai spirit. 

Înseamnă că nu ai respect. A avea spirit înseamnă a fi primul la minge, a încerca să câștigi dueluri, să anticipezi în fața adversarului, nu să ai astfel de atacuri care pun în pericol integritatea corporală, pentru că așa cum ei își câștigă pâinea jucând fotbal, așa o face și cel pe care tu îl ataci de la spate, așa cum a fost atacul respectiv”, a spus Gică Popescu, la Prima Sport.

În urma acestui rezultat, FCSB a ratat șansa de a se apropia de liderul Farul Constanța și de a trece peste CFR Cluj. Vicecampioana a rămas pe locul trei, cu 37 de puncte, și poate trece pe locul patru dacă va pierde cu Universitatea Craiova în următoarea etapă.

Rapid a rămas pe locul cinci, cu 31 de puncte, și se pregătește pentru meciul cu CFR Cluj din etapa următoare.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!