Generalii insista, Becali se face ca nu vrea! CSA a facut un pas inapoi: "Vrem sa negociem!" Mesajul pentru suporteri:

Gigi Becali CSA Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 24 Februarie 2015, 13:58
Data actualizarii: Marti 24 Februarie 2015, 14:07

Juristul Florin Talpan a anuntat saptamana trecuta ca CSA vrea 10% din veniturile FCSB in schimbul dreptului de folosire a marcii Steaua. Ieri, generalul Boroi a dat inapoi, iar astazi CSA a emis un comunicat prin care invita inca o data conducerea Stelei la dialog.

Clubul Sportiv al Armatei a precizat, intr-un comunicat remis agentiei Mediafax ca isi mentine disponibilitatea de a continua dialogul cu FC Steaua, care sa se finalizeze cu punerea in aplicare a Hotararii Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind marca.

"(...) manifestand permanent o atitudine constructiva, generatoare de solutii, ne mentinem disponibilitatea de a continua dialogul care sa se finalizeze cu punerea in aplicare a Hotararii Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Totodata, ii asiguram pe toti iubitorii culorilor ros-albastre ca vom intreprinde numai actiuni legale, care sa nu lezeze, in niciun fel, valoarea si prestigiul marcii Steaua Bucuresti", se arata in comunicatul citat.

CSA precizeaza ca a sprijinit "efectiv si afectiv" echipa de fotbal, punandu-i la dispozitie facilitati de antrenament si desfasurare a partidelor.

"Prin performantele de exceptie obtinute de sportivii militari, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti a devenit, inca de la infiintare, o parte importanta a istoriei Armatei Romaniei si a sportului romanesc. Materializarea performantei sportive prin 95 de medalii olimpice, 503 medalii obtinute la campionatele mondiale, 820 de medalii obtinute la campionatele europene, precum si prin castigarea Cupei Campionilor Europeni si a Supercupei Europei de catre echipa de fotbal a clubului, a constituit temeiul consolidarii si recunoasterii marcii Steaua Bucuresti pe toate meridianele globului. In aceste conditii, ne-am propus, an de an, obiective de performanta pentru toate disciplinele sportive, in concordanta cu valoarea incontestabila a brandului pe care il reprezinta Steaua Bucuresti. Dupa anul 1999, clubul nostru si-a exprimat permanent atasamentul si sprijinul efectiv si afectiv fata de echipa de fotbal, punandu-i la dispozitie, in conditiile legii, facilitatile de antrenament si desfasurare a meciurilor. In acelasi timp insa, Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, ale carui nevoi de finantare sunt asigurate in buna masura de la bugetul de stat, a actionat mereu in conformitate cu prevederile legale referitoare la valorificarea patrimoniului public", a mai aratat clubul sportiv.

Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la suta din totalul veniturilor pentru a-i permite sa foloseasca marca, insa reprezentantii gruparii patronate de Gigi Becali au refuzat oferta, a declarat, saptamana trecuta, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Florin Talpan. El sutine ca palmaresul FC Steaua apartine clubului sportiv, insa reprezentantii gruparii de fotbal afirma ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu s-a pronuntat in dosarul privind marca asupra palmaresului echipei sau a culorilor, intrucat nu a fost investita cu o astfel de cerere. DETALII AICI

Sursa: Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!