Recent, aripa stânga a confirmat că va continua cel puțin până în vară Al-Gharafa, club din Qatar cu care mai are contract până pe 30.06.2027.  

Mesajul lui Robert Niță pentru Florinel Coman

Invitat la VOYO SPORT LIVE, Robert Niță a analizat o potențială revenire a lui Florinel Coman la FCSB. 

Fostul atacant a subliniat că pentru Coman este cel mai important să își continue cariera în străinătate, valabil pentru orice jucător plecat din România. 

Niță: „Ar fi indicat să mențină standardul sau nivelul” 

„Din punctul meu de vedere, ca și în cazul lui Nistor, pe care îmi permit să îl sfătuiesc să joace cât mai mult, pentru că anii ăștia nu se vor mai întoarce niciodată... 

Așa și în cazul tuturor jucătorilor români care activează în străinătate, indiferent de nivel, ar fi bine să își găsească tot în străinătate alte variante. Dacă e posibil să joace în afară până la finalul carierei.

Din moment ce ai avut evoluțiile care te-au propulsat în alt campionat, asta ar fi indicat, să mențină standardul sau nivelul și să găsească variante tot în afara granițelor, unde să aibă minute și să joace”, a declarat Robert Niță, la VOYO SPORT LIVE, pe VOYO SPORT 1.

Poziția lui Florinel Coman

Întrebat dacă s-a gândit în ultima perioadă să revină în România pentru a evolua constant, Coman a răspuns ferm: „Nu!”. Ulterior, fostul șeptar de la FCSB a explicat: „Nu m-am gândit. Am contract până în vară. Nu m-am gândit nici dacă vreau să continui în străinătate. N-am jucat foarte mult, dar acum, în ultima perioadă, am reușit din nou să joc. Nici n-am avut timp să mă gândesc. Am fost dintr-o parte în alta”.

Coman: „Nu s-a pus problema niciodată ca Al Gharafa să mă lase să plec”

Coman a explicat prin ce a trecut în ultimele luni, a recunoscut că a vrut să schimbe echipa în vară, însă s-a lovit de refuzul clubului din Qatar.

„Am rămas la Al Gharafa pentru că nu s-a concretizat nimic. Nu s-a pus problema niciodată că mă vor lăsa să plec, dar interesul a fost clar din partea mea după acel meci din vară (n.r - la națională).

În vară nu am avut foarte multe minute jucate până la acea acțiune. Din fericire, am reușit să marchez atunci, să mă ridic la nivelul așteptărilor, iar după din nou am picat într-o alte stare pentru că n-am jucat foarte mult la echipa de club. Apoi, am revenit pe terne, mi s-au oferit mai multe minute, am reușit să marchez. Acum, am venit foarte bine pregătit mental. Avem aceste două meciuri și trebuie să ne montăm la munca de aici”, a mai spus Coman.

Florinel Coman: „Drăguș nu se va mai opri după primul gol. Eu la FCSB? Am contract”

Coman a fost întrebat și dacă mai ia în calcul să revină la FCSB, mai ales că Gigi Becali l-a dorit în vară, iar prietenul Denis Drăguș a semnat și el cu formația roș-albastră.

„Mă bucur pentru Denis că a luat această decizie. Este greu la început. Nu îi va ușor la început, dar e un băiat ambițios, foarte puternic. După ce va marca primul gol, nu se va opri și își va ajuta colegii.

Eu? V-am spus, am contract. Cât am contract, nu am ce să vă spun. Unde să plec?”, a mai spus Coman.

Coman: „Important e să sperăm până la capăt”

Coman a vorbit și despre cele două meciuri, cu Polonia și Bosnia, care vin după 4 eșecuri în Liga Națiunilor.

„Nu este o stare tocmai plăcută, dar mai sunt două meciuri și trebuie să ajungem montați la ora meciului pentru a obține o victorie. E clar suporterii că sunt supărați pe noi pentru că nu am reușit să le facem o bucurie. E clar că ne-am planificat altceva înaintea acestei grupe. Mai sunt două meciuri și important e să sperăm până la capăt.

Mister este la fel și ca antrenor, și ca selecționer. Nu este nicio diferență. Muncește foarte mult, are foarte multe idei. Important e să răspundem cu brio la ce ne cere. Important e să ajungem la momentul jocului pregătiți tactic, mental și fizic”, a mai spus Coman.