Antrenorul Universității Craiova, aflat pe val după succesul răsunător cu Mainz din Conference League, s-a arătat plăcut surprins de ceea ce a găsit în Superliga.
Tehnicianul lusitan consideră că întrecerea internă este pe un trend ascendent față de sezonul precedent. Într-un interviu acordat pentru canalele oficiale ale "Științei", Coelho a ținut să laude calitatea tehnică și tactică din campionat, remarcând o evoluție clară.
"Cred că avem antrenori foarte buni și, de asemenea, jucători foarte, foarte buni. Meciurile pe care le-am urmărit au fost bune, nivelul este unul bun. Dacă facem comparație cu anul trecut, cred că liga evoluează într-o direcție bună", a spus antrenorul oltenilor.
Test dificil cu "Șepcile Roșii"
Dincolo de analiza campionatului, Coelho rămâne precaut înaintea deplasării de luni seara. Universitatea dă piept cu U Cluj, o formație revitalizată total de schimbarea băncii tehnice, iar portughezul știe că euforia victoriei europene trebuie gestionată atent.
"Ne așteptăm la un meci dificil cu o echipă care a schimbat antrenorul acum cinci etape. Au obținut patru victorii în 5 meciuri, se află într-un moment bun. Sunt o echipă bine organizată. Am obținut o victorie mare, jucătorii sunt fericiți, dar trebuie să rămânem concentrați", a transmis tehnicianul.
De la sosirea sa pe "Ion Oblemenco", Filipe Coelho are procentaj maxim: două victorii din două, 2-1 cu FC Argeș în campionat și 1-0 cu Mainz în Europa. Duelul de pe Cluj Arena este programat luni, 1 decembrie, de la ora 19:00.