VIDEO FCSB n-a convins în meciul cu Dunajska Streda: ”Am rămas dezamăgit. Mă așteptam la un meci mult mai bun”

FCSB Conference League FCSB - Dunajska Streda Marius Niculae Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 12 August 2022, 19:11
Data actualizarii: Vineri 12 August 2022, 19:12

FCSB a trecut cu 2-0 la general de slovacii de la Dunajska Streda în turul al treilea preliminar Conferenc League.

FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova au trecut în play-offul Conference League. În schimb, Sepsi Sf. Gheorghe va rămâne acasă, după eșecul cu 6-2 la general din dubla manșă cu Djurgarden.

Marius Niculae, fostul atacant care a îmbrăcat tricoul proaspăt retrogradatei Dinamo, a vorbit despre evoluția oltenilor și a grupării "roș-albastre" din turul al treilea preliminar din Conference.

Niculae: „Am rămas dezamăgit”

„Universitatea Craiova a avut o altfel de atitudine, agresivitate. Jucătorii au fost dispuși la efort, nu le-au dat spații, nu le-au dat nicio șansă celor de la Zorya. E un lucru îmbucurător pentru că echipa națională are nevoie de jucători în formă. Mă așteptam să se califice Craiova.

În schimb, am rămas dezamăgit la meciul FCSB-ului pentru că nu mă așteptam, mai ales cu aportul publicului, în jur de 40 de mii, să facă un meci destul de slab din punctul meu de vedere. Mă așteptam la un meci mult mai bun. Nu trebuia să le dea nicio șansă adversarilor, dar e bine că s-au calificat”, au fost cuvintele lui Marius Niculae, potrivit Digi Sport.

Ce au făcut echipele românești în turul al treilea Conference League

FCSB a trecut de Dunajska Streda cu 2-0 la general, după ce în retur rezultatul final a fost identic cu cel din tur (1-0). Universitatea Craiova a reușit să se impună în fața ucrainenilor de la Zorya, cu noul antrenor Mirel Rădoi pe bancă (0-1 în tur, 3-0 în retur), iar CFR Cluj a eliminat-o pe Soligorsk (0-0 / 1-0). Singura formația care nu a reușit să se califice a fost Sepsi OSK (1-3 / 1-3 cu Djurgarden).

VIDEO - Rezumatul meciului FCSB - Dunajska Streda 1-0


ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!