FCSB - FC Argeș 2-1 | I-au pus în banca lor! Rezervele i-au adus victoria lui Iordănescu în meciul cu Argeș! Aici tot ce s-a întâmplat

FCSB FC Arges Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 31 Octombrie 2021, 20:22
Data actualizarii: Duminica 31 Octombrie 2021, 22:31

FCSB a reușit să se impună în meciul cu FC Argeș! 

FCSB 2-1 FC Argeș 

Roș-albaștrii au bifat a șasea victorie consecutivă în campionat, fiind trei puncte importante obținute în contextul problemelor de lot care au fost la echipă. Oaspeții au deschis scorul prin Ryanov, însă bucuria piteștenilor a durat doar cinci minute.

Octavian Popescu, trimis în teren în a doua repriză a egalat cu o execuție superbă, de la marginea careului, iar Valentin Gheorghe, intrat și el din postura de rezervă a adus victoria echipei, după ce balonul trimis cu capul spre poarta lui Greab a atins mâna lui Tofan. 

FINAL

Min. 71: GOOOOL FCSB! Crețu centrează, Vali Gheorghe reia cu capul, balonul se lovește de mâna unui adversar și intră în poartă!

Min. 68: GOOOOOL FCSB! Argeșenii resping o centrare din propriul careu, balonul ajunge la Octavian Popescu, aflat la marginea careului de 16 metri. Fotbalistul își așează balonul și șutează puternic, învingându-l pe Greab. 

Min. 62: GOOOOL ARGEȘ! Latovlevici centrează din corner, balonul ajunge la Raynov, care e scăpat din marcaj de Oaidă și reușește să trimită balonul  în poartă. 

Min. 59: Triplă schimbare la FCSB. Budescu, Ianis Stoica și Haruț au iești din teren, în locul lor au intrat Vali Gheorghe, Octavian Popescu și Vali Crețu. 

Min. 46: A început a doua repriză!

PAUZĂ

Min. 15: OCAZIE FCSB! Ianis Stoica centrează în fața porții, Tănase reia cu capul, dar Greab are o intervenție bună și respinge balonul! 

Min. 10: OCAZIE FCSB! Budescu îi pasează lui Keșeru, care se întoarce cu balonul la picior și șutează de la punctul cu var, dar Tofan reușește să respingă din fața liniei porții. 

Min. 6: Ișfan cade în careu după un duel cu Cristea, oaspeții cer penalty, însă arbitrul acordă fault în atac.

Min. 1: A început meciul!

Echipele de start:


Meciul dintre Farul Constanța și FCSB, din etapa a 13-a, a fost amânat. Așa că roș-albaștrii vor primi vizita Argeșului în următoarea rundă din Liga 1. 

De la eșecul cu CFR Cluj, 1-4, FCSB a bifat numai victorii în campionat și a ajuns la 5 succese consecutive, în timp ce FC Argeș are 8 meciuri fără înfrângere în Liga 1. De asemenea, elevii lui Prepeliță au cea mai bună apărarea din competiția internă, încasând doar 7 goluri. 

De-a lungul anilor, cele două echipe s-au întâlnit de 90 de ori în Liga 1, 48 de meciuri au fost câștigate de roș-albaștrii, 23 de partide adjudecate de argeșeni, în timp ce 19 jocuri s-au terminat la egalitate. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!