Farul - Rapid 2-0. Constănțenii urcă pe locul trei în Liga 1. Echipa lui Iosif poate ajunge în play-out

Farul Constanta Liga 1 Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 04 Decembrie 2021, 22:24
Data actualizarii: Sambata 04 Decembrie 2021, 23:29

Farul a câștigat cu 2-0 meciul cu Rapid din runda a 18-a a Ligii 1.

Ghiță a deschis scorul în finalul primei reprize, după o lovitură de cap care l-a învins pe Horațiu Moldovan. În partea secundă, Ciobanu a fost cel care a dus scorul la 2-0, cu un șut pe jos, la colțul lung.

În urma acestui rezultat, Farul a urcat, cel puțin temporar, pe locul trei în Liga 1, cu 29 de puncte, la egalitate cu FC Voluntari, care are un meci mai puțin.

De partea cealaltă, Rapid rămâne pe locul șase, cu 28 de puncte, dar poate ajunge în zona play-out-ului dacă FC Botoșani și FC Argeș câștigă meciurile din această etapă. Pentru giuleșteni este al treilea meci consecutiv fără victorie din acest sezon.

În următoarea rundă, Rapid va juca pe teren propriu cu FC Argeș, iar Farul se va deplasa la Sepsi.

Farul - Rapid 2-0

Minutul 90+2: Final de meci!

Minutul 84: Ocazie de 3-0 pentru Farul! Jefte trece de un adversar, trage pe jos, dar Moldovan reușește să respingă în corner.

Minutul 59: GOOOL Farul! Ciobanu duce scorul la 2-0 cu un șut la colțul lung.

Minutul 46: S-a reluat jocul!

Minutul 45+2: Final de primă repriză!

Minutul 42: GOOOL Farul! Ghiță înscrie după ce a reluat cu capul o minge centrată din corner.

Minutul 24: Pitu trage din careu, pe mijloc, Moldovan reușește să respingă, mingea ajunge la Jefte, dar portarul Rapidului trimite în corner cu piciorul. 

Minutul 10: Morais are prima ocazie a partidei. Șutul acestuia este respins de Aioani.

Minutul 1: Fluier de start!

Farul: Aioani - Mladen, Larie, Ghiță, De Nooijer - Purece, Artean, Ciobanu - Ely, Jefte, Pitu

Rezerve: Brănescu, Buta, Dobrosavlevici, Romario, Rădăslăvescu, Sali, Chițu, Petre, Grameni

Rapid: Moldovan - Goge, Săpunaru, Grigore, Morais - Crepulja, Albu, Pănoiu - Ioniță, Bălan, Hlistei

Rezerve: Dandea, Moise, Florica, Stahl, Sefer, Ilie, Marzouk, Drăghia

Farul o primește pe Rapid în confruntarea din etapa cu numărul 18 din Liga 1. Echipa lui Gheorghe Hagi vine după două remize consecutive, ultima cu Gaz Metan Mediaș, obținută în prelungirile partidei, după un penalty controversat, reclamat de gazde. 

De cealaltă parte, Rapid vine după remizele cu Chindia și Mioveni și se află pe locul 5 în clasament, cu 28 de puncte obținute în 17 etape. Constănțenii se află pe poziția a opta, cu 26 de puncte, iar în cazul unei victorii, pot urca pe loc de play-off. 

În meciul tur, partida dintre cele două s-a încheiat la egalitate, 0-0. 

Gică Hagi nu se gândește la play-off: „Nu este obiectivul Farului!”

„Să încercăm să intrăm în play-off nu este obiectivul Farului. Noi ne dorim, aşa am zis, că ne dorim, dar nu este un obiectiv. Farul nu are cel mai mare buget din Divizia A, nu e cea mai bogată, ne dorim ca toate celelalte care îşi doresc. Cred că toate echipele din Liga 1 vor să ajungă în play-off. 

Noi nu am avut ca obiectiv declarat play-off-ul, am spus că ne dorim să ajungem acolo. Farul se află în construcţie, trebuie să construim o echipă care să se bată cu echipele mari, cu bugete mari. 

Noi avem limitele noastre în buget, dar încercăm să construim ceva puternic şi asta se va face în timp, nu putem să facem de azi pe mâine”, a declarat Hagi la conferința de presă premergătoare meciului. 

Echipele probabile

Farul: Aioani - Mladen, Larie, Ghiță, de Nooijer - Ciobanu, Artean, Purece - Fernandes, Jefte, Pitu
Rapid: Moldovan - Goge, Săpunaru, Grigore, Morais - Albu, Crepuljia, Pănoiu - Stahl, Bălan, Hlistei

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!