Unicul gol al meciului a fost marcat de Adrian Şut (minutul 30), care l-a surprins pe portarul Laurenţiu Popescu cu un şut de la aproximativ 25 de metri. FCSB a încheiat meciul în inferioritate, după ce fundaşul Siyabonga Ngezana a fost eliminat (90+1), pentru al doilea cartonaş galben.

Universitatea Craiova a pierdut primul meci cu Mirel Rădoi pe bancă în acest mandat, după cinci victorii şi un egal. De cealaltă parte, FCSB a ajuns la 14 meciuri consecutive în campionat, nouă victorii şi cinci egaluri.

Gabi Balint, critic la adresa jucătorilor de la Universitatea Craiova

Fostul internațional român a mărturisit că a fost dezamăgit de evoluția anumitor jucători de la formația pregătită de Mirel Rădoi, remarcându-i în sens negativ pe Alex Mitriță și Ștefan Baiaram.

"No Mitriță, no win! Asta-i clar. Când Mitriță e zero, n-au nicio șansă. Baiaram a fost minus unu!

Nu, Craiova a fost azi într-un moment cum n-am mai văzut-o de mult. Credeam că poate mai mult, avea toate atuurile să scoată un rezultat bun. Dar trebuie felicitată FCSB, a meritat victoria", a declarat Gabi Balint, la Digi Sport.

Nicușor Bancu: ”O zi mai slabă din partea noastră”

”Din păcate, o primă repriză foarte slabă. Am încercat să jucăm mai bine în repriza a doua, dar nu ne-a ieșit mai nimic. Târnovanu a fost și el într-o zi mare. Execuție superbă a lui Șut, care a înscris cu stângul, neașteptat.

O zi mai slabă din partea noastră, nu pot să zic că ne-a dominat FCSB. Au avut două ocazii, noi cam la fel. Un joc nu prea spectaculos, cu puține faze. A fost execuția fantastică a lui Șut, ce să faci.

Este o luptă foarte strânsă, începem acasă și sper să facem meciuri bune, la fel cum am făcut până la partida aceasta. Ne gândim să terminăm pe primul loc”, a spus Bancu, la flash-interviu.

Cum va arăta clasamentul din play-off:

  • 1. FCSB - 28 puncte
  • 2. CFR Cluj - 27 puncte
  • 3. Universitatea Craiova - 26 puncte
  • 4. U Cluj - 26 puncte
  • 5. *Dinamo - 24 puncte
  • 6. Rapid - 23 puncte

*Un meci în minus în sezonul regulat. În cazul unui succes la Arad, cu UTA, Dinamo va intra în play-off cu 26 de puncte, pentru că va beneficia de rotunjirea punctajului. Un egal i-ar aduce lui Dinamo 25 de puncte la startul play-off-ului.