Suporterii lui Dinamo au votat, ca de obicei, jucătorul lunii septembrie, iar învingător a ieșit Danny Armstrong, cel care și în august a strălucit în derby-ul câștigat de ”câini” cu marea rivală FCSB, 4-3 după un hat-trick semnat de scoțian.
VIDEO Fanii lui Dinamo au ales jucătorul lunii! A scris istorie în august, a făcut legea și în septembrie
”Câinii” lui Zeljko Kopic au un debut foarte bun de sezon în Superligă.
”S-a încheiat votul pentru alegerea Jucătorului lunii septembrie 2025. Voturile au indicat același învingător pe toate platformele de vot (Facebook – Radio Dinamo 1948 și Unici’48, Instagram – Unici’48 și pe grupul de WhatsApp DDB București).
Jucătorul lunii septembrie 2025 este Daniel “Danny” Armstrong.
El a fost implicat în golurile marcate în toate cele trei meciuri disputate în luna septembrie: victoria de la Ploiești, 3–0 cu Petrolul, și egalurile 1–1 acasă cu Farul și 2–2 la Craiova, cu Universitatea.
A înscris golul de 0–2 la Ploiești și a oferit assist-uri atât în meciul cu Farul, la golul lui Milanov, cât și la Craiova, la golul egalizator de 2–2 al lui Pop – meci în care a obținut și eliminarea lui Bancu, factor probabil decisiv în obținerea egalării”, a explicat Radio Dinamo 1948.
S-au anunțat data și ora meciului aniversar al lui Dinamo disputat în străinătate
FC Pelister Bitola din Macedonia de Nord a anunțat astăzi data și ora meciului aniversar cu Dinamo.
”Partida Pelister - Dinamo București marchează o aniversare importantă - 80 de ani de existență a clubului nostru și 40 de ani de la înființarea Ckembari (n.r - grup de ultras din Bitola)”, a precizat clubul macedonean.
Meciul se va juca duminică 12 octombrie, de la ora locală 17:30 (ora României 18:30), pe Stadionul “Petar Miloshevski” din Bitola.
Deși mai mulți fotbaliști ai lui Dinamo sunt convocați în această perioadă la echipele lor naționale, echipa lui Zeljko Kopic se va prezenta la un ”amical aniversar” în străinătate, la invitația intermediată de un fost jucător al ”câinilor”.
”Amical aniversar pentru clubul nostru!
📅 În perioada 10–13.10.2025, echipa noastră se va deplasa în Macedonia de Nord 🇲🇰 pentru a disputa un meci amical împotriva celor de la FK Pelister Bitola ⚽.
🎂 Clubul nord-macedonean aniversează 80 de ani de existență, iar prin intermediul fostului nostru jucător, Mirko Ivanovski 🔴⚪, am primit invitația de a participa la acest eveniment special 🤝.
📢 Vom reveni, în zilele următoare, cu detalii legate de:
- programul echipei 🗓
- lotul care se va deplasa 🧳
- și informații despre meciul aniversar! 🎟”, a anunțat Dinamo București.
Atacantul Mirko Ivanovski (35 de ani), fost internațional macedonean (27 de selecții și 1 gol între 2010 și 2015), a jucat la Dinamo în sezonul 2021-2022, cel al retrogradării (26 de meciuri și 4 goluri).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News