După cinci etape desfășurate în play-off, ”U” Cluj e lider cu 39 de puncte, Universitatea Craiova e pe doi cu 39 de puncte, iar CFR Cluj a urcat până pe trei cu 34 de puncte. În clasament urmează Rapid, cândva o pretendentă la titlu, cu 32 de puncte, Dinamo cu 31 de puncte și FC Argeș cu 30 de puncte.
Experți au găsit pseudonimul perfect pentru Superliga României și au anunțat o altă favorită la titlu, după ultima etapă
La finalul etapei precedente, statisticienii de la Football Meets Data au sugerat că ”U” Cluj e favorită cu 75 de procente la câștigarea titlului, în contextul în care echipa pregătită de Cristiano Bergodi a spulberat-o pe ”Cluj-Arena” cu 4-0 pe Universitatea Craiova.
Acum, după ce ”șepcile roșii” au pierdut cu Dinamo, scor 1-2, iar oltenii au egalat la puncte trupa din Ardeal, după victoria cu Rapid de pe ”Ion Oblemenco”, s-au dat peste cap calculele experților FMD.
Sursa menționată susține acum că Universitatea Craiova deține 51% șanse să câștige campionatul, în timp ce ”U” Cluj urmează clubul din Bănie cu 45 de procente.
Celelalte echipe din play-off, CFR Cluj (3%), Rapid (0.4%) și Dinamo (0.1%) sunt aproape inexistente în calculele statisticienilor. Scoasă complet din ecuații e formația dirijată de Bogdan Andone, FC Argeș (0%).
”Roller-coaster-ul din Superliga continuă!”, au punctat cei de la FMD.