După ce a părăsit banca României în urma Campionatului European din 2024, Edward Iordănescu și-a găsit cu greu angajament. A semnat cu Legia Varșovia în vara anului trecut, dar a rezistat la polonezi doar până la finalul lui octombrie.
A bifat la Legia 24 de apariții la cârma echipei și a înregistrat o medie de 1.63 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Edi Iordănescu a luat decizia după ”oferta financiară foarte bună” pe care a primit-o
În urmă cu câteva zile, publicația elenă Metrosport a anunțat că Levadiakos, ocupanta locului 6 în ultimul sezon, i-ar fi făcut o ”ofertă financiară foarte bună” fostului selecționer al României.
Oferta a venit în contextul în care Levadiakos caută un înlocuitor pentru Nikolaos Papadopoulos (54 de ani), grecul care a pregătit echipa în ultimele două sezoane, iar în această vară a decis să semneze cu APOEL Nicosia.
Potrivit fanatik.ro, Iordănescu a refuzat oferta grecilor. Sursa a sugerat că antrenorul ar fi în negocieri avansate cu o altă echipă, care îi oferă o remunerație mai mare.
Ce echipe a mai antrenat Edi Iordănescu
După o carieră de fotbalist în care nu a strălucit, Edi Iordănescu a fost secund la FCSB și Vaslui, apoi interimar la clubul patronat atunci de Adrian Porumboiu.
Ulterior, le-a antrenat pe Fortuna Brazi, FCM Târgu Mureș, Pandurii, CSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan și FCSB. A fost selecționerul României în perioada 2022-2024.