"Eu nu pot crede așa ceva". Căpitanul Farului, pus la zid după ce Gică Popescu l-a numit cel mai în formă apărător central

Ionut Larie Cornel Dinu Farul Constanta Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Aprilie 2022, 13:51
Data actualizarii: Marti 26 Aprilie 2022, 14:48

Farul Constanța a pierdut ultimele două partide din campionat, cu un golaveraj 0-7. 

După eșecul cu 0-3 cu Universitatea Craiova, formația antrenată de Gheorghe Hagi a suferit o nouă înfrângere dureroasă pe teren propriu cu FCSB, scor 0-4. 

Apărarea lui Farul Constanța a avut de suferit după plecarea lui Virgil Ghiță, Mladen și Larie rămânând cei doi fundași centrali de bază ai echipei.

Evoluțiile slabe ale apărătorilor centrali au venit la câteva săptămâni după ce Gică Popescu a vorbit la superlativ despre căpitanul Farului, spunând despre el că este cel mai în formă apărător central din țară.

"Jocul defensiv al Farului este vulnerabil"

"Dacă stăm să ne gândim, patru goluri sunt cam multe, din nu mai mult de şase-şapte situaţii. Din punct de vedere al mobilităţii, forţei de pătrundere şi spiritului de a trece de adversar în viteză, prin dribling, FCSB mi se pare cea mai dotată echipă.

De foarte multă vreme apreciez că jocul defensiv al Farului este vulnerabil. În minutul 25, era deja 0-1, apoi 0-2 din minutul 34. Marea problemă care cred că există la Farul este maniera jucătorilor defensivi de a se apăra atât în grup, cât şi individual.

Acum câteva zile a existat o declaraţie surprinzătoare pentru mine, a lui Gică Popescu, anume că Larie este cel mai bun apărător din fotbalul nostru la ora actuală, că ar trebui convocat la echipa naţională.

Eu nu pot crede aşa ceva. Larie este unul dintre jucătorii care de multe ori scapă marcajul, nu se orientează pe teren, are o mobilitate redusă şi e uşor de depăşit", a declarat Cornel Dinu la Orange Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!