"Este singurul lucru pe care mi-l reproșez". Ce a declarat Marius Croitoru după victoria cu FCU Craiova

Marius Croitoru FC Botosani Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Aprilie 2022, 19:02
Data actualizarii: Luni 25 Aprilie 2022, 19:11

FC Botoșani a câștigat meciul cu FCU Craiova, scor 2-1, în etapa a șasea din playout.

După acest succes, echipa moldavă s-a apropiat la trei puncte de liderul Rapid și speră să obțină locul care să o ducă în barajul pentru Conference League.

"Orice victorie îți aduce o stare de euforie, la fel cum înfrângerile aduc o stare de neliniște, o durere în suflet. E normal că atunci când câștigi să te bucuri. Acesta a fost scopul nostru, mai ales când am ratat intrarea în playoff. Obiectivul nostru a fost de a termina pe primele două locuri pentru a avea șansa să jucăm la acel meci de baraj.

Indiferent cât de aproape am fost de playoff, când se pierde un obiectiv, e normal să apară un recul din punct de vedere moral, nu neapărat fotbalistic. Această echipă a jucat cel mai frumos fotbal până în decembrie. Nu cred ca această echipă poate să uite fotbalul. Totul ține de moral, de încredere. Când s-a pierdut obiectivul, a venit și reculul.

Este obiectivul clar al antrenorului. Știam unde vin, știam care e principalul obiectiv al clubului, pe lângă cel de a face performanță, este cel de a scoate jucătorii în față, de a-i promova, de a-i aduce la o formă sportivă bună, după care să fie valorificat.

"Îi felicit pe băieți, a fost meritul lor"

Tremur și am emoții când joc 11 contra 11 împotriva Craiovei, mai ales că e o echipă bună, cu jucători valoroși. Când am jucat în zece, a intervenit o teamă, e normal. Cazi moral, ei vin peste tine și este normal. Îi felicit pe băieți, e meritul lor. Au avut puterea să treacă peste șocul eliminării și să ducă meciul în siguranță până la final.

Îmi pare rău că am luat un singur galben pe care nu trebuia să îl iau, cel de la Constanța. Am stat acasă cu Pitești. Probabil, cu mine pe bancă, situația ar fi fost altfel și acel meci nu decurgea așa cum a decurs. E singurul lucru pe care mi-l reproșez în scurta mea carieră", a declarat Marius Croitoru de la finalul partidei.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!