Dumitru Dragomir anticipează o surpriză majoră în această stagiune.

Dumitru Dragomir: ”Dinamo nu prinde play-off-ul!”

Dumitru Dragomir nu a fost impresionat de felul în care s-a prezentat Dinamo în debutul noului sezon, cu Petrolul, scor 0-1. Fostul președinte al Ligii crede că formația din ”Ștefan cel Mare” nu va reuși să se califice în play-off.

Dragomir crede că situația la Dinamo se va înrăutăți și mai tare după plecarea fundașului francez Maxime Sivis.

Dinamo nu prinde play-off-ul. Prima repriză cu Petrolul a jucat binișor. Am auzit că le mai pleacă și fundașul dreapta (n.r. Maxime Sivis), care e jucător bun și atunci se năruie tot.

Mi s-a părut ca o echipă de locurile 6-7. Nu au jucat rău în câmp, dar tactic erau destrăbălați. Echipa e subțire rău de tot. Nu mi-a plăcut niciun jucător de la ei”, a spus Dumitru Dragomir, conform Fanatik.

Dumitru Dragomir a recunoscut însă că a fost plăcut surprins de prestația celor de la FCSB cu FC Argeș, scor 2-0, mai ales că jucătorii care nu s-au făcut remarcați în ultima perioadă au reușit să iasă la rampă.

În schimb, mi-a plăcut FCSB-ul în proporție de 40%. Mi-au plăcut pentru că au ieșit la rampă niște jucători care stăteau în umbră și nu erau băgați. Acum au fost obligați să îi introducă și au fost cei mai buni”, a adăugat fostul șef de la LPF.