NEWS ALERT Dorin Șerdean, fostul președinte al lui Dinamo, pus oficial sub acuzare pentru fraudă de 30 de milioane de euro! Maestrul combinațiilor, prins de Laura Codruța Kovesi

Dorin Serdean Dinamo frauda Laura Codruta Kovesi Parchetul European Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 11:42
Data actualizarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 12:06

Anunțul a fost făcut de Parchetul European (EPPO), condus de românca Laura Codruța Kovesi.

Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a anunțat astăzi (vezi foto) că a sesizat Tribunalul București în legătură cu dosarul penal în care Dorin Șerdean, fostul președinte al lui Dinamo, este pus sub acuzare pentru o fraudă de 30 de milioane de euro!

”Patruzeci de percheziții domiciliare sunt efectuate astăzi, 16 mai 2023, în mai multe localități din România și Franța, în cadrul unei anchete aflate în desfășurare condusă de Parchetul European (EPPO) din București cu privire la suspiciunea de fraudă care implică fonduri UE și naționale, în valoare de peste 30 de milioane de euro”, anunța în luna mai EPPO, instituție europeană condusă de românca Laura Codruța Kovesi.

Dorin Șerdean, maestrul combinațiilor, a fost prins de Laura Codruța Kovesi

Șerdean, aflat deja în arest preventiv, ar fi emis 18 scrisori de garanție false pentru cei care au obținut proiecte finanțate din fonduri UE, în numele unei societăți înregistrate în Spania.

”Partea” lui Șerdean din frauda de 30 de milioane de euro se ridică, au anunțat procurorii, la 13 milioane de euro, obținuți nejustificat de inculpat din utilizarea documentelor false și inexacte.

Procurorii au strâns probe timp de doi ani, între 2020 și 2022

Potrivit probelor strânse în timpul perchezițiilor, în perioada mai 2020 – martie 2022, inculpatul a reușit să depună, prin diverși intermediari și reprezentanți ai șase societăți comerciale, documente inexacte și false către autoritățile contractante în cadrul unor proiecte finanțate în principal din fonduri UE.

Se înțelege că utilizarea acestor documente a dus la un câștig nejustificat de aproximativ 13 milioane de euro – din care 11 milioane euro provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) al UE.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!