Dezastru in fotbalul romanesc! Incepand din 2015, sindicatul fotbalistilor a primit peste 12.000 de plangeri: "Suntem in Champions League la litigii"

Emilian Hulubei AFAN Liga 1 Superliga Dezastru in fotbalul romanesc! Incepand din 2015, sindicatul fotbalistilor a primit peste 12.000 de plangeri: "Suntem in Champions League la litigii"
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 31 Mai 2019, 11:32
Data actualizarii: Vineri 31 Mai 2019, 11:43

Numarul plangerilor depuse de jucatori este atat de mare, incat AFAN le depoziteaza in doua camere din sediul sau.

Gabriel Chirea
[email protected]

De la 1 iulie 2019, va intra in vigoare regula ca un jucator poate deveni liber de contract, daca nu e platit 60 de zile si clubul nu reactioneaza nici dupa notificarea de 15 zile. Confom unui studiu realizat de FIFA, fotbalul romanesc s-ar afla pe locul 3 in Europa in privinta litigiilor salariale. Incepand cu 2015, AFAN a prelucrat peste 12.000 de cereri venite din partea fotbalistilor. Arhiva sindicatului fotbalistilor incepe din 2007, dar au fost digitalizate doar dosarele incepand cu 2015, deci mai exista inca cateva zeci de mii de plangeri.
 
Emilian Hulubei, presedintele AFAN (Asociatia Fotbalistilor Amatori si Nonamatori din Romania), spune ca salariul mediu in Liga 1 e de 3-4.000 de euro, in Liga 2 de 2.500 lei, iar in Liga 3 sunt si remuneratii de 700-800 de lei. De asemenea, acesta crede ca la nivelul Ligii 3 se va ajunge ca jucatorii sa aiba serviciu si sa joace de placere.

  • Dezastru in fotbalul romanesc! Incepand din 2015, sindicatul fotbalistilor a primit peste 12.000 de plangeri: Suntem in Champions League la litigii

 

„SUNT CATEVA ECHIPE CARE AU PROBLEME MARI CU PLATA SALARIILOR. DATORIILE POT DEGENERA IN INSOLVENTA”

 

„Principala problema a fotbalistilor ramane neplata salariilor. Sunt cateva echipe care au probleme mari cu salariile. Ingrijorarea noastra e justificata, pentru ca stiti bine cate echipe s-au desfiintat pana acum si vrem sa evitam astfel de practici. Noi suntem ingrijorati pentru ca stim in trecut cate cluburi cu restante la jucatori au intrat in insolventa si cati bani au pierdut jucatorii din cauza asta. Datoriile mari la unele cluburi pot degenera si pot obliga cluburile sa intre in insolventa.

Viitorul e unul dintre cluburile fara probleme, la nivel de echipa de seniori. Din punct de vedere al managementului, Viitorul, in momentul asta, este un club care nu are absolut nicio problema. Stie cat sa ofere, isi face bugetul, are un management corect, sunt foarte profesionisti. Din pacate, la unele cluburi nu sunt bani de salarii, pentru ca managementul prost a facut ca banii incasati din drepturile tv sa fie cheltuiti inainte de a plati salariile.

 

„LA CAPITOLUL RESTANTE SUNTEM IN CHAMPIONS LEAGUE. ROMANIA, LOCUL 3 IN EUROPA LA LITIGII”

 

De la 1 iulie va intra in vigoare si in Romania o noua regula. Un jucator care va fi neplatit mai mult de 60 de zile, va putea sa trimita o notificare clubului, prin care sa-i dea 15 zile sa il plateasca. Daca in cele 15 zile de gratie clubul nu a platit, jucatorul pleaca liber de contract, printr-o a doua notificare, prin care isi denunta unilateral contractul. La capitolul litigii si neplata salariilor suntem cam la egalitate cu tarile din Europa de Est, cred ca doar in Turcia este mai rau decat in Romania. La capitolul restante suntem in Champions League. S-a facut o statistica de catre FIFA, la un moment dat eram pe locul 3 in Europa ca litigii la FIFA si la TAS.

 

MEDIA SALARIILOR IN LIGA 1 ESTE DE 4.000 DE EURO, IN LIGA 2 - 2.500 LEI, LA LIGA 3 EXISTA SI SALARII DE 7-800 LEI

 

Asta e un mit cu salarii de 10.000, 15.000, 20.000 de euro. Mai sunt doar trei cluburi din Romania care isi mai permit sa plateasca salariile respective. Media este undeva la 4.000 de euro, in momentul asta, in Liga 1. Fara cele trei cluburi, o medie a salariilor este undeva la 3.000 de euro. Daca coboram de la Liga 1 la Liga 2, o sa vedem ca diferentele de salarii sunt imense. La Liga 2, o medie a salariilor este undeva la 2.500 de lei, nu de euro. Sunt multi jucatori din Liga 2 care castiga mai putin decat un asistent medical, un profesor, sunt fotbalisti care castiga foarte putin si de aceea unii prefera sa plece la munca in strainatate. Sunt jucatori la Liga 3 care castiga 800 de lei, 700 de lei. Eu nu inteleg cum isi permit acei jucatori sa joace in continuare, avand in vedere ca o pereche de ghete bune ajunge undeva la 1.000 de lei. Plus ca mai au majoritatea de intretinut familii, au rate.

 

CLUBURILE AU PRIMIT FACILITATI FISCALE: SCADEREA IMPOZITULUI PE SALARIU DE LA 75% LA 25%

 

Meseria de fotbalist, acum, la Liga 2 si la Liga 3 devine din ce in ce mai greu de practicat. Probabil, solutia, cel putin la Liga 3, va fi un fotbal semiamator, unde sa fie si jucatori care sa aiba si un serviciu, sa vina sa joace ca amatori. Am vazut ce s-a scris prin ziare in ultimul timp, ca viata de fotbalist e ca cea de student, ca trebuie sa iei zacusca si pachet de acasa, de la parinti... Nu e cazul la Liga 1, pentru ca sunt inca niste jucatori care au salarii mari, ca se descurca daca isi ia restantele la 2-3 luni. Alibec are bani, cu siguranta isi permite sa mearga cu masina, nu il imprumutata mama lui ca sa isi puna benzina. Daca stam sa ne uitam in istoricul lui, a bifat niste echipe foarte importante si a jucat si in strainatate, sunt sigur ca nu a cheltuit toti banii.

De cand s-a modificat legea sportului, s-a inlocuit contractul civil cu un contract de activitate sportiva, care are un tratament fiscal special, adica un impozit de 10%, iar contributiile catre sanatate si catre pensii sunt plafonate la salariul minim pe economie. Inainte se platea 70-75% catre stat, acum se ajunge undeva la 25%, deci e un ajutor imens. In trecut, multe cluburi au strigat ca nu au facilitati fiscale si ca nu e normal ca un fotbalist sa fie impozitat ca un lucrator normal, pentru ca nu au bani cluburile sa faca asta. Ce s-a dorit, aia s-a facut. In momentul asta, s-a facut treaba asta si, din pacate, exista aceleasi probleme de neplata a salariilor. Cand o lege se modifica si taxele scad atat de mult, tu sa ai aceleasi probleme ca atunci cand aveai taxe de 70-75%, nu este normal.

 

„FOTBALISTII SUNT NISTE SALARIATI NORMALI. NU E NORMAL SA AIBA INTARZIERI DE 2-3 LUNI”

 

Avem, din pacate, in Liga 2, 5 echipe in insolventa si cateva echipe cu restante foarte mari catre jucatori. Am avut cazuri de jucatori care nu au fost platiti 10 luni! Noi avem niste grupuri pe Whatsapp cu capitanii de la Liga 1, capitanii de la Liga 2 si reprezentanti de la Liga 3, in care discutam despre aceste probleme, ii contactam pe jucatori, ii intrebam daca au nevoie de ajutor, cu ce putem sa ii sprijinim. Tot aud peste tot ca e normal sa fii neplatit 2-3 luni de zile. Nu e normal, asa ceva nu trebuie sa existe in fotbal. Un jucator este ca un lucrator normal, care trebuie sa fie platit la zi pentru munca pe care o presteaza.

Daca se mai imbogatesc fotbalistii? Pfff! In Romania? Nu. Sunt 2-3 echipe care platesc niste salarii decente. Ar trebui introduse neaparat garantii financiare ca in campionatele tari ale Europei. Exista peste tot! In marile campionate - Spania, Italia, Anglia - exista garantii pe care cluburile sunt obligate sa le depuna la inceputul campionatului.

 

AU ATAT DE MULTE CAZURI, INCAT AU LUAT UN CAINE DE TERAPIE PENTRU ANGAJATII AFAN

 

Am fost auditati de o companie de audit si avem undeva la 2.000 de membri. Din 2015, avem o statistica, pe care o tinem electronic, s-au intocmit peste 12.000 de documente pentru fotbalisti. Sunt atat de multe inca intr-o camera avem dosarele pana in 2014, iar in alta sala sunt depozitate dosarele din 2015 pana in prezent. Avem atat de mult de munca, incat am luat un caine de terapie. Face terapie doar pentru angajatii AFAN, deocamdata, nu l-am dresat sa faca si pentru fotbalisti”, a declarat Emilian Hulubei pentru Sport.ro.
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!