Gigi Becali a transmis că îi va acorda credit total noului antrenor, Mirel Rădoi, în ciuda remizei din prima etapă a play-out-ului, scor 0-0 pe teren propriu cu Metaloglobus.
Obiectivul principal: calificarea în Europa
Gigi Becali a ținut să puncteze că așteaptă formarea unui grup solid în meciurile rămase din play-out, ținta finală fiind obținerea biletelor pentru preliminariile cupelor europene, prin intermediul barajului. Finanțatorul a explicat exact cum vede situația în acest moment.
„Cât timp e Mirel la echipă nu mă interesează nimic, așa cum am promis. Când îmi dau cuvântul așa e. Nu mă bag. Nu am avut de ce (n.r. să bag un jucător). Aștept să văd surprizele, aștept să văd ce face Mirel (n.r. Rădoi). Aștept ca în aceste 9 meciuri Mirel să facă o echipă care să câștige barajul (n.r. de calificare în Conference League).
Ce, îmi e frică de faptul că nu câștigăm play-out-ul? Și de pe locul 2 și 3 tot îl joci. S-ar putea să fii pe 3 și să nu joci primul baraj pentru că alte echipe nu au licență. Pentru ce să fac un caz dintr-un lucru care nu are rost?”, a spus patronul celor de la FCSB, potrivit DigiSport.
Pentru FCSB urmează duelul de pe teren propriu, cu UTA Arad, programat vineri, de la ora 19:00.