Fost antrenor la Rapid, Adrian Mutu (47 de ani) consideră că Dan Șucu și Victor Angelescu au făcut o greșeală mare în perioada de mercato din iarnă, atunci când au evitat să investească bani serioși în transferul unui atacant de careu care să mărească șansele la titlu ale giuleștenilor.
Necesitatea unui aer proaspăt în atacantul echipei din Grant era evidentă încă din finalul lui 2025, Gâlcă a cerut întăriri, iar conducerea s-a limitat la aducerea lui Daniel Paraschiv, din liga a doua a Spaniei. O mutare deloc spectaculoasă, nicidecum un mesaj de forță transmis de patronul Mobexpert.
Mutu, critici pentru Șucu: "Doar transferul ăsta trebuia!"
În plină luptă pentru titlu, criza atacanților din Giulești e una profundă, cu Koljic, Paraschiv și Talisson departe de așteptările conducerii și ale suporterilor, iar "handicapul", vizibil în derby-ul cu CFR, a fost remarcat de mai multe voci din fotbalul românesc. Printre ele, cea a lui Adi Mutu, tehnicianul care a condus destinele trupei din Grant între martie 2022 și iulie 2023:
"La Rapid, când vin centrările, parcă nu e nimeni în careu. Parcă aștepți să se ducă Pașcanu sus ca să vedem o fază periculoasă. E un semnal de alarmă pe care l-am tras eu, dar și mai mulți specialiști de foarte mult timp: ei ar fi trebuit să intervină în ianuarie și să facă un transfer important! Trebuia să te duci să-ți iei un atacant foarte bun, să dai bani, să cheltui acolo. Doar transferul ăsta trebuia și eu cred că Rapid ar fi arătat altfel!", a declarat "Briliantul", pentru fanatik.ro.
Koljic, principalul client al lui Mutu
Fără gol din octombrie 2025, vârful bosniac a dezamăgit și în repriza petrecută pe teren în meciul cu CFR (0-1), iar randamentul constant slab l-a adus pe "radarul" celui mai bun marcator român din istoria Serie A:
Koljic a intrat în locul lui Talisson, dar nu s-a făcut remarcat. Bosniacul se află la Rapid din februarie 2025, când giuleștenii l-au adus de la Craiova pentru 100.000 de euro.
"Cât despre Koljic, a trecut pe la echipe importante și, așa cum vorbeam de el acum câteva luni, se dovedește că e un transfer neinspirat. Nu a ajutat Rapidul la pretențiile și speranțele pe care și le-au pus în el suporterii și clubul.
El nici la Craiova nu a avut perioade în care să marcheze pe bandă rulantă. Cu toate acestea, s-a pus multă încredere în el, dar din păcat el nu a dovedit acest lucru. Dacă nu mă înșel, cred că are 20 de meciuri fără gol. Nu face nicio diferență când intră. Un atacant, când ajunge la 20 de meciuri fără gol, asta e ceva rău”, a spus Mutu, pentru sursa citată.
Koljic a mai fost legitimat la NK Triglav, FK Krupa, Banja Luka și Lech Poznan, înainte să fie transferat de Universitatea Craiova în 2018.