Dan Șucu a avut de luat o decizie grea, în weekend. Pentru că, duminică, atât Rapid, cât și Genoa, au fost programate să joace partide cruciale. Giuleștenii în Superliga noastră, Genoa în Serie A.

Având în vedere că nu e un personaj tocmai îndrăgit de public, la Genoa, dată fiind și situația echipei în acest sezon, Șucu a ales: a venit să vadă Rapid – Universitatea Craiova din tribune. Din păcate pentru el, prima repriză s-a dovedit a fi una cu efect de „somnifer“. Pentru că formațiile aflate pe teren au oferit un fotbal sărac în ocazii.

Văzând ce se întâmplă pe teren, Șucu a luat telefonul în mână. Și mai mult a stat cu ochii pe ecranul aparatului, pentru a savura meciul mult mai spectaculos din Italia: Genoa – AS Roma. Partida i-a adus o mare bucurie lui Șucu! Pentru că gazdele au dat lovitura, câștigând cu 2-1! Golul victoriei a fost înscris, în minutul 80, de Vitinha, spre satisfacția lui Șucu.

Grație succesului de astăzi, în Serie A, Genoa a scăpat, în mare măsură, de emoțiile retrogradării. Echipa e acum pe locul 13, având 30 de puncte. Distanța față de poziția a 18-a, prima care duce în Serie B, tocmai a crescut la șase puncte cu zece etape înainte de final.