Dan Petrescu, taxat pentru discursul dur de la finalul meciului cu Rapid: „Exagerează ca de obicei”

Dan Petrescu CFR Cluj Liga 1 MM Stoica Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 20 Februarie 2022, 23:17
Data actualizarii: Duminica 20 Februarie 2022, 23:50

CFR Cluj a câștigat cu Rapid, scor 2-1, însă ardelenii au făcut o repriză secundă foarte slabă.

În ciuda victoriei pe care echipa sa a obținut-o, Dan Petrescu a avut un discurs foarte dur la adresa fotbaliștilor săi, anunțând schimbări majori în echipă la meciul viitor.

MM Stoica, managerul general al FCSB, nu crede în vorbele lui Petrescu și spune că e doar o tactică a lui acestuia prin care încearcă să-și țină fotbaliștii conectați.

„Totul a ieşit perfect pentru Dan Petrescu, a câştigat meciul. Aşa este, echipa a suferit, dar exagerează aşa cum exagerează el de obicei. Iar asta pentru că are de pregătit următoarele meciuri. Şi urmează două meciuri foarte grele. Cu talentul lui, va câştiga.

E bun antrenor. Mai bine ar spune: <<Uite, mă, ăla spune că sunt bun antrenor>>. Eu am zis că a tras maşina după el. Eu ce să fac? Alea sunt chestii care... Cred că oamenii inteligenţi ar accepta o glumă. E bun antrenor şi o să rezolve cazurile. O să-şi ameninţe jucătorii, ei îşi vor da viaţa şi vor juca bine”, a susținut Mihai Stoica la Telekom Sport.

CFR Cluj a trecut de Rapid Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii 1.

Pentru campioană au marcat Graovac (43') şi Deac (84'). Pentru Rapid a înscris J. Morais (69').

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!