VIDEO Dan Petrescu, precaut înaintea meciului cu CS Mioveni: "Se autodepăşeşte pentru că joacă împotriva campioanei"

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 29 Iulie 2022, 19:42
Data actualizarii: Vineri 29 Iulie 2022, 19:52

După calificarea în turul trei preliminar din Conference League, CFR Cluj urmează să joace în Superliga, cu CS Mioveni. 

Dan Petrescu a declarat că adversara din partida de sâmbătă, CS Mioveni, nu a început bine sezonul, dar a precizat că este o echipă imprevizibilă și că se așteaptă la un meci complicat.

"Anul trecut am câştigat de două ori cu 1-0 meciurile cu Mioveni. Deci pentru noi urmează un meci foarte greu. Ştim cine e antrenorul lor, ştim ce joacă... suprinzător a fost doar scorul cu Hermannstadt, când a pierdut cu 0-3. Mioveni e o echipă imprevizibilă, care nu are aşa mare presiune cred eu. Se ştie că vor să se salveze de la retrogradare şi că e linişte acolo. Ei nu au început sezonul bine, e adevărat, dar cine joacă cu CFR Cluj se motivează mai bine, e clar, se autodepăşeşte pentru că joacă împotriva campioanei", a spus tehnicianul în cadrul unei conferințe de presă.

Dan Petrescu, despre evoluțiile echipelor românești în Conference League

"Acum cred că toate echipele româneşti vor să se califice în grupele Conference League şi abia apoi se vor concentra 100% la campionat. Şi cred că văd şi ei acum ce greu e să joci pe două fronturi. De aceea sunt convins că vor fi foarte multe schimbări în clasament până se va termina cu parcursul în Europa. Nu e vorba că e un avantaj pentru CFR, pe noi nu trebuie să ne intereseze de alţii. Eu mă bucur dacă toate echipele româneşti ajung cât mai sus, pentru că am înţeles că punctele se fac numai în grupe. Acum nu ştiu dacă se dau puncte la coeficient, iar coeficientul României e cel mai important. Aşa că sper să ajungă toate în grupe şi acolo să câştigăm puncte", a explicat Petrescu.

CFR Cluj întâlneşte, sâmbătă, de la ora 21:30, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, formaţia CS Mioveni, într-o partidă contând pentru etapa a treia a Superligii.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!