Explicațiile lui Daniel Pancu după remiza din Cupa României: „A lăsat urme și s-a văzut și astăzi”

Explicațiile lui Daniel Pancu după remiza din Cupa României: „A lăsat urme și s-a văzut și astăzi” Cupa Romaniei

Daniel Pancu a vorbit la finalul partidei de la Petroșani dintre Corvinul Hunedoara și Rapid, încheiată la egalitate, scor 0-0, în etapa a doua din Grupa A a Cupei României.

Antrenorul giuleștenilor a explicat strategia aleasă pentru acest duel, în care a schimbat aproape toată formula de start față de partida pierdută cu FCSB (4-1). „Am plecat de la ideea de a nu primi gol, pentru că în ultimele două deplasări am primit șapte, dar golurile primite puteau fi mult mai multe. Dintre jucătorii odihniți pe care i-am avut la dispoziție, am trimis zece din 11, față de meciul cu FCSB. Era clar că nu au ritmul de joc”, a spus Daniel Pancu la finalul meciului.

  • Corvinul rapid

Daniel Pancu: „Derby-ul pierdut a lăsat urme”

Tehnicianul giuleștenilor s-a arătat nemulțumit de starea suprafeței de joc de pe stadionul „Petre Libardi”. „Terenul a fost foarte greu, aproape imposibil. Sunt terenurile alea cu pământ, care solicită foarte mult în perioadele astea. E greu și pentru ei (n.r. - jucătorii de bază care au fost trimiși pe teren în repriza secundă pentru a forța victoria). Derby-ul pierdut a lăsat urme și mental s-a văzut și astăzi lucrul acesta”, a mai zis antrenorul formației bucureștene.

Confruntarea disputată marți seară la Petroșani a fost arbitrată de Iulian Călin. A fost al doilea duel direct din actualul sezon între cele două echipe, după cel din runda a 12-a a campionatului, desfășurat la București, unde Rapid a câștigat cu scorul de 2-0.

Înaintea remizei de marți, ambele echipe aveau câte un succes obținut în prima etapă a grupelor (Vezi clasamentul AICI). Tot în etapa a doua din Grupa A, pe arena „Francisc Neuman”, UTA Arad și FC Botoșani au încheiat la egalitate, scor 2-2, într-un meci condus la centru de Marian Barbu.

Publicitate
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!