VIDEO ”Dacă ne-a felicitat Dan Petrescu?”. Răspunsul lui Gică Popescu

Dan Petrescu CFR Cluj farul Gica Popescu Superliga Dan Petrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 23 Mai 2023, 10:26
Data actualizarii: Marti 23 Mai 2023, 10:26

Farul Constanța și-a asigurat titlul de campioană cu o etapă înainte de final, după ce a câștigat cu 3-2 meciul cu FCSB.

Astfel, echipa pregătită de Gică Hagi a întrerupt hegemonia lui CFR Cluj, campioana din ultimii cinci ani. 

Dan Petrescu s-a arătat foarte nervos după ce echipa sa a ieșit din lupta pentru titlu, dar Gică Popescu s-a arătat convins de faptul că antrenorul CFR-ului le-a trimis un mesaj de felicitare prietenilor săi de la Farul.

CFR Cluj și Farul Constanța se vor întâlni în ultima etapă. Rezultatul nu va mai conta în economia luptei la titlu, dar ardelenii au nevoie de o victorie pentru a fi siguri de locul trei, care asigură prezența la barajul pentru cupele europene.

„Dacă ne-a felicitat? Am 260 de mesaje pe WhatsApp pe care n-am apucat să le deschid, probabil că unul e de la el. Și noi l-am felicitat de fiecare dată când a câștigat titlul, ne-am bucurat pentru că este un coleg de-al nostru. 

Fiecare coleg de-al nostru care face o performanță merită felicitat. L-am felicitat pe Dorinel Munteanu pentru promovarea în Liga 1”, a spus Gică Popescu.

VIDEO - Gică Popescu, la petrecerea de titlu a Farului

Clubul lui Gică Hagi a ajuns la al doilea titlu de campioană în prima divizie, după cel cucerit în stagiunea 2016-2017, sub denumirea FC Viitorul Constanța. Dobrogenii au trecut la nivelul următor, depășind statutul de "campioană de o vară", unde au rămas blocate Unirea Urziceni, Oțelul Galați, Astra Giurgiu, CA Oradea, CSM Reșița, Colțea Brașov și Româno-Americana București. 

"Marinarii", care evoluează tot la Ovidiu, până când arena principală a portului de la Marea Neagră va fi reconstruit, au egalat în clasamentul all-time pe FC Argeș Pitești, Unirea Tricolor București, Prahova Ploiești, Colentina Atletic Club București și Olympia București (2). 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!