GALERIE FOTO Cum a fost surprinsă Diana Șucu după ce fiul său a marcat primul gol la Rapid

Cum a fost surprinsă Diana Șucu după ce fiul său a marcat primul gol la Rapid Superliga

Andrei Șucu, fiul finanțatorului de la Rapid, Dan Șucu, a marcat primul său gol la Rapid în meciul cu FC Argeș din etapa a zecea din Superliga României, scor 3-1.

Fiul patronului din Giulești a intrat pe teren pe final, ia la doar câteva secunde după ce Daniel Pancu l-a trimis în teren, a reușit să stabilească scorul final.

Diana Șucu, extrem de emoționată după golul lui Andrei Șucu

  • Andrei sucu 3

Până la golul lui Șucu Jr, giuleștenii au mai marcat în minutul 21 și în minutul 57 prin Dina Grameni, în timp ce pentru piteșteni a înscris Oancea în minutul 68.

Golul lui Andrei Șucu a declanșat o adevărată sărbătoare în Giulești, însă, de departe, cei mai fericiți pentru reușita fotbalistului au fost chiar părinții acestuia, Dan și Diana Șucu. Soția patronului de la Rapid a fost surprinsă extrem de emoționată la lojă. După ce au trecut de emoția momentului, cei doi s-au îmbrățișat și au fost felicitați de cei aflați în jurul lor.

Ce a declarat Andrei Șucu după ce a marcat pentru Rapid

"Sincer, nu am cuvinte să pot descrie ce simt. Probabil voi face un milion de greșeli gramaticale. Chiar nu pot, sunt mult prea bucuros! Când am văzut că intră mingea în poartă, nu mi-a venit să cred. Credeam că visez. Nu i-am văzut pe părinți în lojă.

Am visat și aseară că voi marca pe Giulești, am visat de când am călcat prima dată pe Giulești. Că am marcat într-un minut e și mai și. Chiar nu pot să zic mai multe, sunt mult prea bucuros.

Nici n-am simțit presiunea. Când intri, nu simți nimic. Până acum, nu a fost ușor. De la 14 ani am tot fost targetat într-una. E o responsabilitate pe care trebuie să mi-o asum, dar m-am gândit că așa se va întâmpla.

N-am vorbit încă cu mama și tata. Nu știu unde voi merge acum, dar sigur nu acasă. Sunt prea fericit acum. Nu voi da niciodată acest tricou.

(n.r - întrebat dacă îi va cere o primă tatălui său) Ar fi și culmea să nu! (râde) Nu, nu îi cer nimic. Cred că și fără să-i cer o să-mi dea după ce am văzut imaginile cu el (n.r - din lojă).

Momentan vreau să mă văd aici, în primul 11. După aceea, vedem. Ideal ar fi să plec din România la un club relativ puternic din Europa, să joc acolo, să mă impun, iar după să vedem mai departe", a spus Andrei Șucu.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!