Meciul dintre CFR Cluj și ”U” Cluj va avea loc pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” și va conta pentru etapa #26 din sezonul regulat al Superligii României.
Derby-ul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT atât pe Sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.
Cristiano Bergodi a numit surpriza din Superliga: ”Arată foarte bine”
La conferința de presă premergătoare meciului, Cristiano Bergodi, antrenorul ”șepcilor roșii”, l-a lăudat pe Alibek Aliev (29 de ani), atacantul suedez adus de CFR în fereastra de transferuri din iarnă.
- În patru meciuri din Superliga, Aliev a punctat de două ori și a oferit patru pase decisive
”Nu mă surprinde CFR Cluj! A venit acolo un antrenor foarte bun, tânăr! Pe Daniel îl cunosc foarte bine, l-am avut într-o perioadă probabil nefastă la Rapid și era la sfârșitul carierei. Mi-ar fi plăcut să-l antrenez când era în cariera lui, adică în momentul cel mai bun! Știe fotbal și nu mă surprinde.
Au o structură bună. Nu vreau să vă spun acum statistici pentru a arăta că știu ce echipă au ei sau câte goluri au dat. Dar uneori așa se face pentru a arăta că unul știe că a studiat. Noi știm că e o echipă foarte bună. Sunt jucători pe care-i și cunosc.
Trei jucători foarte buni în față, mijlocași puternici cu experiență, linia defensivă foarte bună… Surpriza e acest Alibek, care a arătat foarte bine! Cum a intrat s-a adaptat imediat la acest campionat. Foarte bun”, a spus Bergodi.
Ultima întâlnire dintre CFR Cluj și ”U” Cluj a avut loc în turul sezonului regulat și s-a încheiat 2-2.