Rapid a remizat în fața lui FC Argeș, scor 0-0, într-un meci din runda a 4-a a play-off-ului din Superliga.
Giuleștenii au oferit o prestație „cenușie” în ofensivă și nu au putut obține mai mult de un punct în partida cu piteștenii.ț
Cristi Săpunaru, critic după reacția lui Alex Dobre: „Nu ai voie”
Aripa din atacul giuleștenilor și-a arătat nemulțumirea după ce a fost schimbat în meciul cu FC Argeș.
Legenda Rapidului a vorbit despre felul în care s-a manifestat Alex Dobre după ce a fost schimbat de Costel Gâlcă.
Cristi Săpunaru e de părere că reacția și declarațiile căpitanului din Giulești nu sunt îndreptățite și nu este de acord cu ceea ce a făcut Dobre.
„Imaginile le știu, declarația n-am văzut-o. Eu pun reacția lui total greșită pe forma slabă din ultima perioadă, pe presiunea care e pe Rapid în această perioadă, pentru că e lupta pentru cupele europene. Era obligatoriu să câștige acest meci.
Eu cred, și asta e părerea mea, să nu zică cineva că vreau să bag bățul prin gard sau ceva... Nu ai voie să ai reacția asta dacă ești căpitan! Poate să o aibă oricare alt jucător, tu ești ăla care trebuie să-i spui că nu e frumos să faci asta.
Și-a salutat după aia colegii, dar nu poți s-o faci în văzul tuturor. Dacă vrei s-o faci, te duci în privat și discuți cu antrenorul.
De ce apar astea când e mai greu? De ce nu a spus că tactica nu îi convine când erau rezultate? Pentru că Rapid n-a schimbat tactica foarte mult, să ne înțelegem. Nu s-a schimbat ceva în mers, a rămas consecventă ideii lui Costel Gâlcă.
Nu poți să vii și să dai în antrenor. Rapid n-a schimbat ceva care să-i dăuneze lui Dobre. Au fost meciuri în care Dobre a jucat slab și a ieșit Petrila, iar cel din urmă n-a avut reacția asta.
El singur s-a pus în situația în care, în loc să se analizeze Rapidul, e analizat el și declarația lui. Eu nu vreau să-l analizez pe el personal, pentru că eu nu cred că el e factorul principal la Rapid.
A fost ridicat, pus pe un piedestal, și acum toate i se întorc împotriva lui. N-ai ce să...”, a spus Cristi Săpunaru, potrivit digisport.ro.
În urma acestui rezultat, FC Argeș rămâne pe locul cinci în play-off cu 30 de puncte.
De cealaltă parte, Rapid rămâne pe poziția a treia și se apropie la patru puncte de primul loc, dar având un meci în plus.
Alex Dobre, fără perdea: ”Nici tactica nu mă pune în favoare, să fiu 100% / Trebuie să respect ce spune antrenorul”
După meci, Alex Dobre a explicat că ultimele rezultate ale giuleștenilor sunt un semnal de alarmă și că Rapid trebuie să se redreseze ca să se mențină în lupta la titlu.
”Prima repriză nu a fost ceea ce ne-am dorit. A doua repriză puțin mai bine, dar tot nu suntem acolo unde ne dorim ca nivel de joc. Cu siguranță mai avem nevoie să plusăm, a fost un joc modest și cele două pe care le-am avut înainte. Trebuie să reușim să ne ridicăm calitatea, intensitatea și să reușim să marcăm. Să fim mai dinamici, să oferim un joc
Cu siguranță că sunt dezamăgit (n.r. că a fost schimbare). Eu am ieșit de pe teren da, pentru cum am jucat, am fost schimbat, dar consider că am făcut un joc ok.
Nu neapărat că sunt criticul meu, eu mă pregătesc în fiecare săptămână. Poate că tactica nu mă pune nici în favoare, să joc 100%, poate că și de asta performanța mea e mai slabă decât de obicei. Dar, e decizia antrenorului. Eu trebuie să respect ce tactică are și să îmi ajut echipa așa cum trebuie.
Eu mi-am creat aceste așteptări, am început sezonul foarte bine. Sunt lucruri pe care nu le bag în seamă, eu mă concentrez pe a mă îmbunătăți și pe a mă antrena.
Trebuie să luăm puncte. (n.r. E un blocaj?) Nu știu dacă e un blocaj, e mai mult un semnal de alarmă”, a spus Alex Dobre.