Dinamovistii nu-si fac griji pentru participarea in Europa: "70-80% luam licenta de la UEFA" Ce spun despre vanzarea lui Rotariu

Cristi Bobar, directorul sportiv al lui Dinamo, a vorbit in aceasta dimineata la Ora Exacta in Sport, IN DIRECT la Sport.ro

Rapid Bucuresti si Gloria Bistrita nu au primit licenta de participare in sezonul viitor al Ligii I, in ciuda faptului ca formatia giulesteana si-a asigurat in mare parte promovarea pe cale sportiva. Aflati intr-o situatie financiara dificila, rapidistii au primit o lovitura grea din partea Comisiei de Disciplina, insa Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii Timisoara, a ridicat o intrebare, IN DIRECT la Sport.ro: "Daca Dinamo si-a declarat insolventa si a recunoscut public ca nu are bani pentru a se sustine financiar in sezonul viitor, cu ce unitati de masura a judecat Duru?"

Cristi Bobar, directorul sportiv al echipei din Stefan cel Mare, a tinut sa dea si raspunsul, acesta spunand, tot la Ora Exacta in Sport, LIVE la Sport.ro, ca Dinamo va primi licenta de participare si in Europa League.

"70-80% vom juca in Europa"

"Am primit licenta pentru Liga I, o asteptam si pe cea pentru Europa. Sunt convins in proportie de 70-80% ca vom lua licenta si pentru participarea in Europa. Noi am dovedit ca avem bani pentru a ne sustine in sezonul viitor.

In ceea ce priveste insolventa, asta e treaba juristilor. Noi ne ocupam de transferuri, de alte lucruri", a spus Bobar.

"Asteptam oferte pentru Rotariu, Grigore si Matei"

De asemenea, Cristi Bobar a vorbit si despre posibilele schimbari din lotul echipei, acesta spunand ca mai multi fotbalisti sunt monitorizati de echipe importante.

Nu vrem sa ne despartim de Rotariu, nici nu a venit o oferta pentru el. Il urmaresc multe echipe, este un jucator foarte valoros, dar nu a primit nicio oferta.

Stim ca a fost urmarit la ultimul joc, ca si Cosmin Matei si alti jucatori talentati. Ar fi in interesul clubului sa vanda fotbalistii pe bani buni, pentru ca jucatori ca Dragos Grigore si Cosmin Matei si-au facut treaba la Dinamo.

Ei sunt jucatori foarte buni, sunt in atentia selectionerului si au cote foarte bune. Nu cred ca poate fi vorba de un transfer al lui Dragos Grigore la CS Universitatea Craiova, el vrea sa plece in strainatate. Am inteles ca la Craiova sunt multi bani, dar jucatorul vrea sa plece <<afara>>. Daca vom avea oferte bune, atunci presedintele clubului va discuta despre asta.

Noi suntem Dinamo si nu avem voie sa pierdem ultimul meci, chiar daca avem mai multi jucatori plecati in vacanta. Sentimentul de victorie este inegalabil", a spus Cristi Bobar la Ora Exacta in Sport, IN DIRECT la Sport.ro





VIDEO PROTVPLUS.RO

Lista țărilor din zona roșie. Ce trebuie să faci pentru a evita carantinarea
BRAT
Modifică setările cookies