Universitatea Cluj a avut cel mai bun an din istorie în 2025/2026, când ardelenii au terminat pe locul secund în SuperLiga și au cedat la lovituri de departajare în finala Cupei României. Jovo Lukic a fost principalul marcator al echipei, iar în mercato de vară s-a discutat intens despre o posibilă plecare.
Jovo Lukic ar putea ajunge în Indonezia, la PERSIB Bandung
Deși în presă s-au zvonit mai multe nume de echipe, Jovo Lukic a rămas la U Cluj. În ciuda acestui aspect, numele atacantului se regăsește în continuare pe lista formațiilor interesate de marcatori punct sânge.
Ultima formație care a intrat pe pista Lukic este oarecum surprinzătoare. Mai exact, ziariștii din Indonezia au transmis că PERSIB Bandung s-a interesat de serviciile bosniacului.
„Jovo Lukic, jucător titular în naționala Bosniei și Herțegovinei, este zvonit a fi ținta principală a echipei PERSIB Bandung. De menționat că, în prezent, PERSIB Bandung are un singur atacant pur, Balsa Sekulic, după împrumutul lui Ramon Tanque.
În prezent, Jovo Lukic joacă în liga din România la U Cluj (prima ligă românească).
Jovo Lukic nu este un jucător oarecare; pe lângă faptul că are selecții în naționala Bosniei și Herțegovinei, sezonul trecut a fost și golgheterul ligii din România”, a notat Galeri Bola Lokal.










