”Câinii” au avut parte de un start bun de sezon după nouă runde. Au 20 de puncte și ocupă prima poziție, cu un avans de două puncte față de rivala și urmăritoarea Rapid, iar dacă vor obține o victorie în această rundă, cu Farul Constanța, își pot asigura fotoliul de lider pentru cel puțin încă trei săptămâni, perioadă în care campionatele vor fi întrerupte pentru meciurile echipelor naționale.
Nuno Campos (51 de ani) a preluat echipa în această vară, după ce Zeljko Kopic a plecat. Antrenorul portughez a primit mai mulți jucători importanți și, printre altele, a apelat și la sistemul 4-4-2.
Andrei Mărginean a dezvăluit ce a schimbat Nuno Campos la Dinamo
Andrei Mărginean, titular incontestabil la Dinamo, a dezvăluit ce a schimbat noul antrenor al echipei în această perioadă.
”E foarte frumos, dar suntem conștienți că trebuie să muncim foarte mult să ne menținem acolo. Am trecut prin multe la Dinamo, după atâtea încercări e foarte frumos să te uiți în clasament și să vezi Dinamo pe primul loc.
La început a fost puțin mai dificil, cum e peste tot când vin oameni noi într-un colectiv. (n.r. - Diferența față de Kopic) Probabil suntem mult mai uniți, mai conectați. Ne simțim mult mai bine pe teren și la meciuri”, a spus Mărginean, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV.
Alexandru Musi s-a operat! E OUT o lună
Alexandru Musi (22 de ani), internațional de tineret și titular incontestabil la Dinamo în acest debut de sezon, a fost supus unei intervenții chirurgicale după accidentarea la menisc, motiv pentru care va lipsi o perioadă bună de timp.
Din informațiile Sport.ro, atacantul dinamovist va absenta aproximativ o lună. Vestea bună pentru Dinamo este că, după următoarea etapă, urmează întreruperea campionatului pentru meciurile echipelor naționale, adică o pauză de aproximativ trei săptămâni.
Jucătorul transferat de Dinamo de la FCSB în 2025 a avut parte de un debut impresionant de sezon, cu patru goluri marcate în toate competițiile, și era una dintre principalele soluții ale lui Nuno Campos pentru postul de atacant.