Octavian Popescu a fost împrumutat până la finalul sezonului în Grecia, la Levadiakos, echipa antrenată de Mihai Pintilii și Elias Charalambous.

Gigi Becali i-a prelungit contractul lui Octavian Popescu

Gigi Becali a dezvăluit într-o intervenție telefonică la Digi Sport faptul că, deși a fost de acord să îl cedeze sub formă de împrumut pe Octavian Popescu la Levadiakos, nu și-a pierdut încrederea în mijlocașul de 23 de ani.

Finanțatorul de la FCSB a dezvăluit că înainte de a pleca spre Grecia, Octavian Popescu a semnat prelungirea cu un an a contractului cu gruparea roș-albastră.

Poate fi un pariu câștigător. De ce cred în asta? Pentru că eu l-am botezat. În ziua în care l-am botezat a marcat gol. De ce să-l păstrez? E adevărat, că mai mult pentru anturaj l-am dat. L-am împrumutat, i-am prelungit cu încă un an contractul cu Octavian, chiar dacă l-am dat la Levadiakos. E pariul meu!”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Mai mult, Gigi Becali este convins că îl va vine pe Octavian Popescu pe mulți bani în străinătate: ”O să iau milioane multe pe Octavian Popescu, o să vedeți. 3-4 milioane o să iau”.