FCSB e la 90 de minute de câștigarea campionatului, după cum sport.ro a explicat aici.
Iminentul triumf al roș-albaștrilor în Superliga noastră, pentru al doilea sezon la rând, e impresionant din mai multe motive. În primul rând, FCSB a reușit să facă față unui calendar sufocant, în condițiile în care a disputat un număr-record de meciuri până acum: 61.
Apoi, pe parcursul acestei campanii, FCSB a tot pierdut jucători de bază, precum Lixandru, Olaru sau Dawa. De fiecare dată însă, campioana a găsit soluția de înlocuire și și-a continuat marșul triumfal spre titlu.
Mircea Lucescuj: „Olaru e un jucător complet“
Dintre jucătorii care au stat pe tușă cel mai mult, de la începutul anului practic, pierderea lui Darius Olaru (27 de ani) părea a fi cea mai gravă pentru FCSB. Pentru că, până să-și fractureze mâna în primul amical din 2025, căpitanul roș-albaștrilor adunase 15 goluri și 7 pase de gol, în acest sezon.
Probabil, de aceea, Mircea Lucescu (79 de ani) l-a recomandat pe Olaru pentru un transfer în Italia, în dialog cu Gazzetta dello Sport. Orange Sport a preluat declarația selecționerului României despre vedeta roș-albaștrilor care va reveni pe teren pentru startul sezonului viitor.
„Aş spune că Olaru e pregătit să joace în Serie A. E un jucător complet, puternic fizic, mental şi tehnic. Are tot ce îi trebuie pentru a evolua în campionatul italian. Ştiți că îmi place, atunci când un român semnează în Serie A, pentru că îmi aminteşte de ce am făcut cu Corioni (n.r. fostul patron al celor de la Brescia)…“, a declarat „Il Luce“, pomenind de echipa care a fost supranumită „Brescia Romena“ cu Hagi, Răducioiu, Sabău și Mateuț.
Potrivit site-ului transfermarkt.com, în acest moment, Darius Olaru e cotat la 7,5 milioane de euro, fiind cel mai valoros jucător din lotul actual al FCSB-ului.