În ziua meciului care va închide etapa cu numărul 6, Arnold Garita (31 de ani) a ajuns în România pentru a semna cu FCSB, unde-i va face concurență pe post lui Daniel Bîrligea.
Fostul atacant de la FC Argeș, care vine sub formă de împrumut pentru patru luni de la gruparea chineză Shenzhen Juniors. În cursul zilei de luni, noul atacant de la FCSB a fost surprins pe stadionul ”Arcul de Triumf” pentru a-și vedea la treabă noii colegi.
Arnold Garita, la stadion pentru FCSB - FC Botoșani!
Garita a fost însoțit de impresarul Florin Vulturar, apropiat de clubul FCSB, care l-a așteptat și la sosirea în București.
"Sunt foarte fericit. România mi-a schimbat viața. Când am sosit aici, veneam din liga a treia, dar după aceea am mers în toată lumea datorită acestei oportunități. Bineînțeles că sunt pregătit pentru această nouă provocare. Știu că FCSB este un club mare, cunosc presiunea de aici. Vin aici pentru a ajuta echipa, acesta este obiectivul meu”, a spus Garita.
Fostul jucător al lui FC Argeș vine după o jumătate de sezon foarte bună în China, cu 11 goluri marcate în această stagiune din liga a doua chineză. Ascensiunea lui s-a oprit însă brusc, după un cartonaș roșu văzut după un gest nesportiv în urma căruia a fost suspendat nu mai puțin de 5 etape.
- Ce transferuri a mai făcut FCSB în această vară: Aymen Boutoutaou (Sochaux / 1 milion euro), Ronny Labonne (Caen / 100.000 euro), Eddy Gnahore (FC Dinamo / gratis), Dylan Batubinsika (AE Larisa / gratis), Luca Stancu (Hermannstadt / gratis)